Da, directorul este principalul vinovat, nu pârlita aia de asistentă care a făcut ce i s-a spus şi cum i s-a spus.
Să mă explic:
În orice grupare cu mai mult de trei indivizi, se lucrează pe proceduri – cu atât mai mult într-o maternitate. PRO-CE-DURI.
Problema este că managerii de spitale şi majoritatea doctorilor sunt praf la capitolul proceduri – în afară de cele strict medicale. Asistenta aia a lucrat după procedurile varză de la Bucur: hăis-cea în două locuri deodată, cu doi nou născuţi puşi la copt într-un aparat cretin şi o naştere dincolo. O, da, e vinovată că a uitat la copt un nou născut – dar mai vinovat e directorul ei, care nu s-a gândit şi nu a făcut proceduri.
Proceduri inclusiv pentru evenimente tip “drobul de sare”, că aici vorbim de pui de om care nu se pot apăra şi trebuie protejaţi.
Sună incredibil?
Acu’ cinci ani, când s-a născut fii-mea, a trebuit să fac un pic de ordine la Filantropia.
Boon, s-a născut prinţesa moştenitoare a clanului Secmerean. S-a dat zgâtia la un aparat de oxigen – nu incubator, ci numai un fel de clopot care sufla ceva mai mult oxigen. Zgâtia – pe o masă destul de mică – se agita intens. Am privit şi m-am întrebat: dacă se rostogoleşte şi cade de pe masă, cine o păzeşte, cine stă cu ochii pe ea?
Am abordat o tanti în alb şi am întrebat-o simplu:
- Care este procedura de monitorizare a nou născuţilor puşi la oxigen?
s-a uitat trifazic la mine şi a întrebat româneşte:
- da’ dumneavoastră cine sunteţi?
- tac-su.
- Păi n-aveţi voie aici…
- Bine, mă duc să îl întreb pe directorul dumitale care e procedura…
- Alo, domnu’, da’ care-i problema? Copilu’ e numai un pic la oxigen, aşa stau toţi…
- Nu am întrebat de ce e acolo, ci care este procedura, pentru că masa aia e mică şi există riscul să se rostogolească etc.
- Ee, hai că exageraţi. În cinşpe ani nu s-a întâmplat nimica…
- Nu, eu vreau să ştiu care e procedura, de ce nu este nimeni cu ochii pe un copil născut acu’ 30 de minute, neconectat la niciun aparat de monitorizare şi de ce masa aia nu are niciun sistem de siguranţă, de reţinere a copilului, în caz că se rostogoleşte?
Nu are rost să redau ridicolul dialog care a urmat: sunt exagerat, nu am voie acolo, dacă nu plec cheamă paza etc. I-am spus că o reclam, s-a potolit brusc şi mi-a spus cu năduf:
- Reclamaţi-mă domnu’, poate aşa ne mai angajează asistente, că suntem numa-n două locuri deodată. Şi poate aşa ne face şi nouă directorul nişte reguli mai clare, să ştiu că dacă am de făcut cutare, aia fac, nu altceva.
Nu am mai reclamat-o. Dar nici nu mi-am mai găsit, după aia, copilul nesupravegheat. Toate asistentele se uitau la mine cu circumspecţie – iete nebunu’, cu procedurilii.
Sistemul este paradit la extrem. Nu, nu e o chestiune de salarii şi alte fasoane. Aici vorbim de proceduri, de reguli, de un pic de gândeală: dacă se întâmplă cutare, se procedează aşa. Dacă X, atunci Y.
Dacă am doi copii puşi la aparatul pentru icter neonatal, atunci fie aparatul se opreşte automat la un interval de X, fie stau cu ochii pe ei.
Hai, e aşa de greu să buşeşti un manager varză pentru neglijenţă în serviciu şi incompetenţă în coordonarea spitalului?
