Cum am călcat în picere câteva milioane ioroi a lu’ nokia

22 Noiembrie 2007

Sătul de fanteziile lansate prin presa locală de confraţii senzaţionalişti, care mi-au scos peri albi prin redacţie cu ştiri de spaimă (15.000 de angajaţi, 15 ianuarie se deschide, primele 3 telefoane produse se vând lu’ premar, preşu consiliului şi încă un burtos şi tot aşea), am decis să pipăi cu propriile picere noroiul peste care se face măreaţa ctitorie, mărturie a prieteniei dintre popoarele finlandez şi român.

Ceaţa ne învăluia ca vata băţu’ de-l bagi în ureche, frate. Da’ am nimerit pârtia de noroi de acces la fabrică, am ajuns şi am întrebat de domnu’ goldbec, şeful securităţii, că aşea îmi spusese căpriţa care joacă rolu’ de asistentă a derectorului fabricii. După aia am remarcat că pe toate gardurile scria goldbec şi când am dat mâna, în final, cu însuşi domnu’ goldbec, am flat că tipu chiar e şefu total local al şantierului. Oricum, telefonic vorbind, asistentuţa aia mi s-a părut cam aţoasă, părerea mea.

Boon, după neşte amabilităţi de biznes cu domnu goldbec – băiatu’ lu’ tata care a inventat ditai mamutu nemţesc de construcţii cu 800 mil ioroi venituri (păpuşe, nu-i şefu’ securităţii, e numai şefu’) – m-am echipat, împreună cu fotomanu aferent, cu neşte bărci de cauciuc, vestă şi cască plastică şi am purces la şpioneală. Am aflat totu, frate: chit de adânc ie noroiu’, cât de tare bate vântu’, cum să te fereşti de şumacherii ăia cu boldozerele lor.

În rest, neşte stâlpi de beton ţineau neşte grinzi metalice argintii şi un coperiş dân ăla vălurit, iar pe dinăuntru podeaua ierea dă pământ, ca în bordeiele tradiţionale ţărăneşti. Da’ vine betonu şi aplanează toate urmele paşilor mei istorici prin viitoarea fabrică. Cum s-ar spune, am cam călcat peste vreo câteva milioane din ăia 60 de mil ioroi, chit se bagă în proiect.

Boon, după mai bine de o oră de fleonca-fleonca prin noroaiele alea de spaimă, că nehalitu’ ăla de fotoman nu se mai sătura frate să pozează betoane, ţevi, boldozere şi pufoaice, am plecat. Cu bărcile alea de cauciuc fusese fain. În bărcuţele personale, am părăsit incinta şantierului ca o balerină, sărind graţios prin şleaurile trase de camioane în noroiul local, până la maşina redacţiei.

Guerry Ion iaste numele derectorului, care ne-a întâmpinat într-un mod tipic americănesc: „hai, gut 2 si iu, iu ar from ei hangheriăn meigăzin, rait?”
rait, mânca-ţi-aş inbocsu tău. No, hai să tie botiez şi io, mei Gyuri Janos!

În afară de kifla cu revista ungurescă, tipu’ fu tare mişto. Mi-a zis tot, da’ se păstrează pentru ziar, că ie Dcitit taman mâine, vineri, 23 noiembrie.

Ce-i Dnecitit la ziar ie chiar capacitatea de producţie, pe care am aflat-o prin metode specifice: 9.999.999 de moleculare pe lună, când o să lucre acolo fix 15.000 de muncitori, da’ nu din 15 ianuarie 2008, cum s-a înţeles greşit, ci din 15 ianuarie 2009, când fiecare post de lucru va avea 2 muncitori, unu să produce, unu să învaţă ca să lucre după aia în fabrica 2, care va fi gata, gard în gard cu prima care este, pe 15… antantirimogodan, să zicem – iunie 2009, că tot intră copii în vacanţă şi trebe să le cumpără părinţii lor telefoane mobile, aşa că creşte cererea şi ie nevoie de producţie la greu, nu aşea… băi, presa locală! Ia tată marfă tare d-acilea!

Cel mai mişto lucru din toată excursia fu pensiunea joker, din sighişoara, unde mâncarăm super-mega-extra-ieftin, şi la dus şi la întors, cum s-ar spune porţii d-alea duşmănoase, să mori mâncând şi tot să rămâne.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: