Bucureştiul stors de mârlani

21 Aprilie 2009

Iubesc zilele astea de sărbătoreală de masă, Crăciunul, Paştele, Unumaiul şi care or mai fi, pentru că atunci Bucureştiul se stoarce de mârlanii săi cei de toate zilele. Îi mai văd la tembelizor, îmbuibându-se ca porcii pe tăpşane maronii sau printre copaci beliţi, în fum de grătare şi mirosindu-şi băşinile pentru că, deh, lumea bună se adună gregar cam prin aceleaşi vaduri…

Iubesc zilele astea speciale când bizonii migrează la munte, la mare, buluc-turmă, buşindu-şi maşinile şi caftindu-se pentru un loc mai bun în coloana bară-la-bară către aceeaşi aglomeraţie infectă şi circotecă ieftină şi lăsând străzile oraşului libere de nesimţire. 

Iubesc zilele astea pentru că numai în zilele astea Bucureştiul are parte de linişte şi pot merge în parc cu fetiţa fără să fiu afumat de părinţi idioţi care fumează ca porcii în timp ce-şi dau în leagăn copiii. 

Iubesc zilele astea pentru că aerul e mai curat, strada mai liberă, liniştea mai adâncă.

E Bucureştiul stors de mârlani şi de troglodiţi. D-aia nu mai merg nici măcar la Înviere, unde asistenţa a ajuns la acelaşi nivel cu cea de pe un stadion din liga lu’ Mitică.

Învierea a devenit un produs pseudo-turistic cu o puternică componentă mediatică. Şi fără nicio virgulă. Că când o apărea aşa ceva, se va numi edvărtaizing şi, probabil, se va vinde cu juma de milion de ioroi jumătatea de minut de fix dinaintea îndemnului Christos a înviat! televizat, live în direct. Drumu‘!

Anunțuri

Un răspuns to “Bucureştiul stors de mârlani”

  1. Emilian said

    Am fost cu ala mic in parcurile bucurestene in toate zilele pe care le-am avut libere. Ca si tine, nu regret, a fost liniste.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: