Plec

26 Iunie 2009

ghici unde?

hai, că tot se făceau pariuri unde şi când.

Later edit: pariurile se tin pana pe 10 iulie

Mas importantes: los traficantes estam bien los dijos de terenos locales, băi. Con los guardios cu tot!

Nu înţelegi ce scrie aici şi ţi se pare că ai ajuns în Columbia? Trage frate o liniuţă, pune îpm glonţu pe ţeavă şi montează-ţi un ochi în ceafă. Iete acilea declaraţie de primar:

Se mai împuşcă şi pe la Craiova, cum se împuşcă prin toată ţara”, declara primarul Antonie Solomon în urmă cu o săptămână. în Cotidianul.

Are dreptate. Prin restu’ ţării, lumea împuşcă francu’, ca să zic aşea, numai la Craiova ţintele sunt pe bune. Şi, să vezi ghinion, mai şi mor, frate! Ca amărâta asta, care fost omorâtă dubios. da’ dubios rău de tot. Pariem că pulinfriciul se alege cu NUP?

cică s-a făcut porumbul „dă nouăjdă zile”, ăla de lapte, dulcele, dă fiert, domnu’ – îmi spune o tanti „de la ţară”.

„Da’ să vedeţi ce să fură, vine ţâganii de lângă oraş (Bucureşti, nota mea), toţi bagabonţii, să vedeţi cum opreşte maşinilii pă la Fundulea p-acolo, ‘nspre Lehliu, pă tarlale, şi-ncarcă ziua-n amiaza mare. Ie belea, domnu’, nu să bagă nimeni, bagă ăştia cuţitu-n om şi nu ie niminia să facă nimic. Muncim degeaba, şi-i vezi pă ţâgani după aia pân pieţi că vând porumbu’ cu cinşpe mii, douăjdă mii şi-i dă furat, domnu'”.

Femeia de la ţară n-a auzit de asociaţiile de luptă împotriva discriminării, de ură rasială, de toate farafastâcurile cu care ne omorâm timpul noi, orăşenii şi despre care mai toacă uneori apa-n piuă televiziunile. Femeia de la ţară vede cine, ce şi cum fură. FURĂ. asta e ştirea.

restul e căcat demagogico-politic.

PS: Domnu’ ministru de interne, cu respect, poate ordonaţi „la pândă-n lanul de porumb”. hai că iese măcar de-un comunicat!

detalii acilea: http://www.zoso.ro/2009/06/parcurilor-ct-mai-multe-biserici.html

dacă în loc de blochaus rece de pupat cruci construia Sfânta Biserică o şcoală, o grădiniţă, un orfelinat, o casă de bătrâni, o cantină a săracilor, un ceva să vedem şi noi, enoriaşii, că popimii chiar îi pasă de pulime, sigur dădeam şi eu un ceva.

aşa, văzând că pentru un al enşpelea lăcaş de închinăciune se duce dracului încă un parc, nu pot decât să mă minunez în faţa trufiei feţelor bisericeşti.

Sfinţiile voastre, pe când o biserică cât Intercontinentalu’, cu tot cu virgulă?

ei bine, totul a plecat de la povestea asta: http://www.realitatea.net/dan-nica-crede-ca-functionarii-de-la-ghisee-sunt-nesimtiti-si-slab-pregatiti–ati-intalnit-astfel-de-angajati_546072.html

Îi recomand domnului ministru să mearga la Administraţia Financiară a Sectorului 1, camera 14: acolo e o domniţă cu nervi de nichel, titaniu, ce mai femeia e model de calm şi organizare.

numai eu i-am cărat doi ani la rând declaraţii de venit completate ampulea şi femeia m-a ajutat nu numai să le rescriu, dar astfel m-a şi scutit de plătit impozit aiurea. şi nu am fost singurul 😦

oricum, funcţionarii ăia de acolo sunt fenomenali, sunt calmi, la câţi dobitoci şi inapoiaţi mintal şi social intră în camera aia zi de zi. ar merita medialiaţi.

la fel, am cunoscut o funcţionară exemplară la Admin fiscala de pe Griviţa, lângă beroul ăla de geandarmi. Mamă, ce de nebuni şi de tâmpiţi erau şi acolo: unul, cu gură mare, că el are pe fii-su în Germania, că e mare sculă etc, vroia să plătească nu ştiu ce impozit dar nu avea niciun act de-al fiului. Funcţionara i-a explicat juma de oră calmă că sistemul nu îi permite să încaseze bani dacă nu introduce un număr: cenepeu, serie buletin, paşaport, permis de conducere, ORICE, numai să fie valabil. aşa e maşinăria. Ăla, nu şi nu, că aşa ie românii, că nimic nu merge etc. Evident, iar am am fost varză (acte incomplete din cauza competenţei celor de RCI Leasing), dar femeia m-a ajutat cu număr de fax, cu o adresă de e-mail etc.

Domnu’  ministru, dvs aţi putea trăi foiletând hârţoage 8 ore pe zi, pentru un salariu mediu pe economie?

Io zic aşa: dacă te duci la femeia aia năpăstuită din spatele tejghelii şi-i zâmbeşti un pic, doar un pic, atunci nu vei avea nimic de pierdut. e ca în oglindă: dacă te uiţi urât, priviri urâte vei primi.

mai vorbim…

Am plătit forfetarul

23 Iunie 2009

… pe T2, conform haiducului Pogea: 370 de lei, pe lunile mai şi iunie.

am o recomandare şi o întrebare:

recomandarea este către Pogea şi ai săi pedelişti: să vă stea-n gât!

întrebarea este către tine, care citeşti blogul ăsta: tu ce ai fi făcut cu 370 de lei, dacă nu ar trebuit să îi plăteşti lui Pogea?

exact: nevastă-mea are abonament Vodafone. Luna asta, factura a venit brusc 55 de lei, după ce luni de zile a staţionat la 20-25 de lei lunar.

acum are loc un audit local, în sufragerie, pentru a ne prinde de unde naiba s-a dublat factura. A sunat nevasta la steluţă555 şi a lămurit-o buştean: ne „certăm” de juma de oră pe taxarea pe numere favorite în reţea şi numere favorite în alte reţele, numere în reţea, numere din zona acasă şi alea către Romtelecom şi tot aşa.

apoi, am luat facturile din lunile trecute. dezastru: la fiecare lună, sunt alte rubrici: o lună e convorbiri din zona acasă, luna ailalta e convorbiri din zona prestabilită şi tot aşa. deci nici măcar nu putem compara istoricul!

În fine, până acum plăteam ca primarii, 20 şi ceva de lei pe lună. acum însă, la 55 de lei, lucrurile au devenit prea vizibile.

aşteptăm factura detaliată promisă la steluţă555, să ne prindem şi noi cu cine a vorbit nevasta în numere favorite – deci presetate (văruţa, mătuşa şi eu) – două ore şi nu ştiu cât.

după care luăm o decizie.

Videanu are aftomobil de serviciu Tuareg, suvuleanu de jde mii de euro, că altfel îi cade rangul. paţachina aia de ridzi a spart sute de mii de euro din banii mei şi ai tăi pe reclama la proasta aia de elena băseascu. Chiliman a ajuns la performanţa de a monta borduri peste borduri – bulevardul Mihalache, între piaţa Domenii şi Ciuperca, pe sensul dinspre piaţa victoriei.

în timpul ăsta, nu mai sunt fonduri pentru plata remuneraţiilor pentru profii care sunt la Bac. Doi lei de elev, ăsta e tariful lui Boc. Ia să vedem cât câştigă un prof, cu condiţia să-şi bage picerele: un elev la cinci minute, egal 12 pe oră, sau 96 în opt ore. adică 192 de lei, impozabili.

povestea de aici:  http://www.antena3.ro/stiri/romania/medicul-care-a-fracturat-piciorul-unui-bebelus-la-nastere-a-uitat-acum-pansamentele-intr-o-pacienta_74001.html

propun să i se fractureze mâinile. la fiecare trei luni.

sau, să i se amplaseze şi lui, perfect chirurgical, nişte rulouri de feşe între coaie.

exact. ochi pentru ochi, parcă era…

Văd în trafic imagini groteşti ale unor părinţi cretini, retardaţi sau cinici, care-şi ţin copii în maşină fără să le asigure o minimă securitate pasivă: fără centuri de siguranţă, pe locul din dreapta-faţă etc.

sunt două poziţii principale în care o pereche de părinţi idioţi îşi pot ucide sau mutila copii garantat, în cazul în care trebuie să pună frână brusc, sau are o loc o coliziune suficient de puternică încât să ducă la activarea airbagurilor.

1. copilul este liber pe bancheta din spate şi, de obicei, stă în picioare între cele două scaune din faţă, ţinându-se cu mâinile de tetierele locurilor din faţă. Pentru mă-sa şi pentru tac-su: la o frână bruscă, de la o viteză de până la 50 kmh, copilul tău va da cu capul de consola centrală din faţă. Scor slab: capul, nasul spart, eventual vreun ochi scos etc. Dacă ai însă mai mult de 50kmh, copilul tău va zbura prin parbriz. Şi cu cât frânezi de la o viteză mai mare, cu atât mai departe şi mai violent va zbura prin parbriz copilul tău.

2. Proasta/prostul ţine copilul în braţe pe locul dreapta faţă.

Aici avem două scenarii: ăla micu’ e sugar, deci este ţinut în braţe. Recordul absolut a fost acesta: Merţ negru, cu număr de Bistriţa, serpentine pe drumeagul ăla între Vatra Dornei şi Câmpulungmoldovenesc, cocalar la volan, pilotaj cu scârţ, flaşuri nervoase, depăşiri fără vizibilitate, pizduţa cu sugarul în braţe în dreapta, centurile de siguranţă prinse în locaşul lor, dar pe la spatele scaunelor, să păcălim jmekerul ăla de Merţ, care chiuie dacă nu legi centura. La o frână consistentă, pizduţa va scăpa, pentru că între prostia ei şi airbag va fi copilul ei. Nu-i nimic, proasto, ţi-o mai iei odată la buci, după parastasul de 40 de zile, şi torni încă unul, cpm!

ăla micu – scenariu doi – e pe cont propriu, ie mare deja, mâncaţ-aş, deci poate şedea ca tac-su în faţă, tot fără centură. Corect, la o frână din scurt, copilul tău fie va încerca cu dinţii sau cu fruntea tăria plasticului bordului, fie va zbura prin parbriz, fie îşi va rupe gâtul în airbag – care este letal, fără centura prinsă.

de ce am scris asta?

Pentru că azi, trecând pe la Arcul de Triumf, am văzut un poliţist cum oprea o dubiţă şi dădea jos din faţă o pizduţă cu un sugar în braţe. Pizduţa şedea cu ăla micu – băieţel, după trusou – în faţă, fără centură… că deh, strânge la ţâţe şi iese laptele covăsit… Şi proasta mai şi zâmbea… nu că tocmai îşi juca plodul la soartă, ci că era jenată că se dădea jos din machină în plin trafic. Ce m-a mirat a fost că poliţistul nu l-a amendat pe mocofanul de la volan. Probabil că nici cap de cretă nu înţelege clar de ce e regula asta, dar dacă e, atunci să se respecte.

Să trăiţi!

Adrian Vasilache, spaima miniştrilor comunicaţiilor de la Hotnews, are blog şi scrie.

se adaugă în lista de linkuri şi se urează la cât mai multe postări, maestre!

Lelia Munteanu scrie despre „mine”. Despre ăia 15 ani de meserie la care văd acum că se pricepe toată lumea.

aici: http://www.gandul.info/puterea-gandului/meserii-inutile-ziarist.html?4237;4560737

şi integral:

Meserii inutile: ziarist

În cartea de căpătâi a ocupaţiilor din România – Nomenclatorul de Meserii, între două profesii nobile, „zdrobitor şi uleiator textile“ (826115) şi „zidar coşuri fabrică“ (712202), s-a strecurat un job pe care vi-l citesc rar, să nu mă încurc: ziar-ist (245123). Ce e un ziarist? Nu ştiu. (Şi nici nu vreau s-o deranjez pe Mihaela Rădulescu la Monte Carlo).

Scriu textul ăsta pentru toate ţigăncile împuţite şi toţi găozarii care se aruncă în fiecare dimineaţă în apele murdare ale realităţii româneşti, pentru cei care şi-o iau pe cocoaşă la manifestaţiile de stradă, pentru cei care sprijină poarta partidelor până târziu în noapte ca să obţină o declaraţie ineptă de la vreun politician firoscos, pentru cei care, cu un covrig în mână, păzesc cârciumile de lux, aşteptând să iasă câte un Important cu scobitoarea între dinţi să le zică ce şi cum despre lume şi viaţă, scriu pentru cei care se împrumută de la o leafă la leafă.

Ziarist e ăla pe care îl dau jos pompierii din barcă la inundaţii, care bântuie oraşul pe caniculă, care transmite în redacţie cu stresul să prindă prima ediţie şi şefii îi schimbă titlul şi-i ciopârţesc materialul cum cred ei mai bine. Ziarist e ăla căruia, la şedinţa de sumar, eu – de pildă – care le ştiu pe toate, îi dau indicaţii preţioase, îi povestesc cum e afară, deşi n-am mai ieşit din birou de pe vremea când găina năştea pui vii.

Ziarist e ăla care-a prins un subiect, nu ăla care i-l citeşte la televizor între două calupuri de publicitate sau ăla care uită să-l semneze când îi dă drumul pe print. Ziarist e ăla care s-a dus la o şcoală de vară cu lăutari, la o paranghelie politică: „Ce viaţă frumoasă ai!“, i-am zis. „Bagă marfă, 3500 de semne!“. Şi mi-a răspuns: „Până-n doişpe. A murit tata“. Şi l-am iertat pe piţifelnic, deşi corect era „douăsprezece“. Ziarist e ăla care n-a citit despre cele trei idei pure ale raţiunii la Kant (har Domnului că nu s-a spurcat la filozofie, asta l-ar reabilita în ochii preşedintelui). Ziarist e ăla care trece prin viaţa lui ca acceleratul Bucureşti-Ploieşti prin halta Româneşti, fără să oprească. Ziarist e ăla căruia i s-a dus smalţul la cadă şi mâine trebuie să scrie despre noile modele de jacuzzi. Ziarist e idiotul ăla care transmite din tomberonul cu aviare, din râtul porcinei şi tu-l iei la mişto că nu-şi găseşte cuvintele. Ziarist e ăla care te plimbă prin wonderland când copiii lui au muci şi febră. Ziarist e ăla care a visat, ca şi tine, să schimbe lumea şi, noaptea târziu, când ajunge acasă şi bate ca un dement în geamul buticului din colţ să deschidă şi să-i dea o pâine, observă că a mai trecut o zi, aceeaşi mereu, ştergându-şi spaimele pe sufletul lui de rumeguş.

E cinic când îţi bagă reportofonul pe gât şi te-ntreabă ce simţi „în aceste clipe grele“, fiindu-i până şi lui evident că simţi fierul rece al tărgii de pe ambulanţă? Poate că-i cinic. Vă spun însă un secret: de multe ori nu-l interesează ce simte ăla, dar milioane de oameni vor să afle răspunsul. Greşeşte de multe ori, o chiflează; de multe ori striveşte destine cu vârful pixului. Dar puteţi să mă credeţi pe cuvânt: plăteşte pentru greşelile lui mai crunt decât vă închipuiţi.

Ziarist e ăla care-ţi mestecă actualitatea ca să-ţi fie ţie mai uşor s-o înghiţi, care aleargă de chiaun după exclusivităţi, care dezleagă enigmele vieţii tuturor, dar stă prostit, fără să priceapă nimic, în pragul propriei existenţe, aflând despre viaţa lui în cel mai bun caz pe surse.

Cine-i mai ţine minte pe cei doi ziarişti de la Antene, reporteriţa şi cameramanul, care au sărit în aer odată cu subiectul lor? Mai ştiţi că avea fiecare un nume, ca NH4NO3 (azotatul de amoniu) din cisterna care a explodat? Elena Popescu şi Ionuţ Barbu. Dacă-şi alegeau meseria 111014 din Nomenclator, acum erau în viaţă. (În dimineaţa aia care fumega gros, cei din regie au rămas o vreme cu mâinele pe butoanele cu care le ridicaseră calea, ca în fiecare zi.)

Scriu textul ăsta pentru toţi cei pe care-i citesc, şi-i ascult, şi-i văd altfel decât îi citiţi, îi ascultaţi şi-i vedeţi voi, cu care am mâncat pe un colţ de masă, lângă care am trăit mai mult decât lângă familia mea, pentru fraierii care fac o meserie la care toată lumea zice că se pricepe. Scriu pentru smintiţii care sunt obligaţi să privească viaţa cu ochii larg deschişi, atunci când voi închideţi ochii. Scriu pentru toţi cei care simt gustul de cenuşă al deşertăciunii şi ştiu că de meseria asta trebuie să te laşi la timp. Şi, ai dracului derbedei, nu se lasă.

¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤

Eu m-am lăsat, recunosc. Şi acum salivez la poveştile foştilor confraţi, la telefon sau pe vreun blog. În fine, nu poţi să le ai pe toate.

O zi bună!

Parchez Motanu’ fix la intrarea pe drumeagul forestier care urca înspre Cabana Cuibul Dorului, din şoseaua Târgovişte-Sinaia, cu ideea că urc pe jos până dincolo de cabanaă, eventual până în golul alpin.

Zece metri mai sus, doi ţărănoi cam la 50 de ani (muzică populară din maşină, moace tâmpe, ea şi el etc) fac focul, printre copaci, la nici 20 de metri de şoseaua naţională, cu scopuri gratargistice, evident. Apare un Cielo bleumarin cu doi „viorelei”. Haţ, amendă: campare în loc interzis, foc de tabără în loc interzis. Trec mai departe – ietete, cum se aplică legea în ţara asta!

O oră mai târziu (cu fii-mea în cârcă merg mai lent), nu cu mult după Cabana Cuibul Dorului, pe dreapta, fum cu aromă de mititei. La umbră, lângă drum, un Tucson cu număr de Bucureşti, iar dinspre poiana ascunsă de copaci se aud voci şi indicaţii: hai şi cu pulpele, frate!

200 de metri mai sus, pe stânga, e o tabără de Dâmboviţa. La fel – grătărel, foc în pădure etc. Şi mai sus, reprezentanţii judeţului Prahova ard neşte mititei chiar lângă trunchiul unui brădoi gigantic.

Cât am urcat, din şoseaua naţională şi până la prima deschidere belvedere către Vârful cu Dor, am văzut numai cinci plăci d-alea mari pe care scria că e interzis să faci focul în pădure. Printre ele, ardeau cele trei focuri menţionate.

Ce ar fi dacă jandarmii chiar ar patrula după asemenea idioţi? Ce ar fi dacă, în loc de amendă contravenţională, mizerabilii care sfidează natura ar fi încadraţi la „tentativă de incendiere cu premeditare, fără circumstanţe atenuante”? Adică penal. Asta pentru că să nu ne trezim vreodată că arde juma’ de Bucegi de la nişte ţărănoi îmbuibaţi!

A scris Enache!

11 Iunie 2009

A scris!

La el pi blog

dupe aproape una luna de zile!

rar da’ intens 🙂

Primarul 20% al sectorului 1, Andrei stand still Chiliman, a epuizat absolut toate proiectele de investiţii în sectorul 1 al Capitalei: toate pieţele au fost modernizate, toate gropile din străzi acoperite, a creat mii de locuri de parcare şi, rămas fără absolut niciun alt proiect, a trecut la … la…

montarea de noi borduri! dar nu oriunde şi nu oricum: noile borduri înlocuiesc gărduleţele de 50 cm care îngrădeau micro-peticele de iarbă de pe marginea bulivardului cu nume istoric Mihalache. Da, sigur: acum punem borduri în loc de garduri. Borduri în loc de parcări. BORDURI.

De nimic altceva nu sunt bani, cică bugetul de pensii e în cofă, statul se împrumută să plătească salarii, dar bani de nişte borduri noi, inutile, care înlocuiesc nişte gărduleţe, da, se găsesc!

Şi eu care am tresărit cu speranţă, văzând de departe muncitorii foindu-se, că în sfârşit, Chiliman a  cedat şi face parcări!

BORDURI. Mai multe BORDURI. Noi BORDURI.

Aşa, eu pe ce plătesc taxe şi impozite?

Numai tătic de fete să nu fii… că e greu.

Eu înţeleg perfect ce a făcut Băselu’ pentru aia mică: a mobilizat juma de partid, numai să îi facă o bucurie. Tati e puternic! Tati face să se întâmple! Tati conduce vapoare!…

Zilele astea, am bântuit pe poteci de munte, cu fii-mea de 4 ani şi 18 chile în cârcă. Mă ardea să revăd nu ştiu ce stâncă, nu ştiu ce izvor… în fine, aşa că am simplificat un pic lucrurile şi mi-am săltat-o p-aia mică în cârcă, să mă mişc mai repede. Tati e puternic! Tati, am ajuns la stânca mallleee! Tati, în pădule sunt moştlii? Tati, mai avem muuuult?

Şi tati a făcut să se întâmple totul „lepede”: fără efortul de a urca, fără transpiraţie…

Deci, Traiane, ca-ntre tătici, te înţeleg perfect. Numai că, vezi, eu am ars etapele pentru fii-mea ca să nu ne prindă întunericul prin coclauri.

Tălică ce scuză ai?

Booon, 27% din românii cu drept de vot au ales ceva din oferta de rebuturi politice duminică, 7 iunie. Bravo, felicitări, cu tot respectul. Serios. Scădem 600.000 de „turişti” şi tot rămâne ceva…

Dar noi, ăştilalţi 73%, pe care oferta politică de căcat nu ne-a convins, noi ce facem, oameni buni? Că şi politichia asta e ca vânzările de ţoale: îţi place, îţi vine bine, dai banu’ şi gata.

Numai că 73% din românii cu drept de vot au considerat că nimic din ce oferă acum partidele şi cala politică din România nu li se potriveşte.

Noi ce „cumpărăm”, băi loazelor? Că a ajuns clasa politică ca alimentările din vremea lui Ceauşescu, fi-i-ar virgula de pomeneală: goală, fără nimic comestibil, cu excepţia câtorva borcane cu castraveţi muraţi şi câţiva heringi afumaţi. Şi din când în când câte o pungă cu „tacâmuri” (vorba lui Visurât: dacă ştii ce înseamnă asta, eşti prea bătrân, haha) pe cartelă.

Murături expirate, afumături împuţite, circari, panglicari, oafe şi pipiţe. De unde ar putea rezulta că 27% din populaţia României se cam compune din exact aşa ceva.

Deci, noi, majoritarii, cei 73%… cu cine naiba să mai votăm?

Europeans, B.O.B.!

8 Iunie 2009

adicătelea Beware Our Bullies, căci ei vin, capu’ la listele lu’ partidele lor, pline de succesuri, în ciuda fraudei uriaşe, colosale, vorbind engleza intuitiv, într-ânşii, pen’că ştiu cuvinte inglezeşti fără număr, fără număr, deşi nicio nepoată nu o să mai poată vota ampulea trimisă în vizită ilegală de umflata de mătuşă-sa şi tot aşea. 

Delegaţia românească o să semene cu fan-clubul lui Asterix când s-a dus la Jocurile Romane. Băi, nu uitaţi de Magul cu poţiunea Calmantă…

Două la supărare

5 Iunie 2009

UNU: Nou-născuţii vin pe lume în maternităţi distruse, medicii se chinuie cu improvizaţii şi suflet să aducă viaţă şi să o menţină… şi cică nu sunt bani. Întreb aşa, cu credinţă în Dumnezeu: Cât costă să construieşti o biserică? Cât costă un harnaşament aurit de popă? Cât costă o viaţă de om şi cât de greu poate fi să renunţi la opulenţă şi să dai acolo unde e nevoie? Detalii naşpa, în Gândul. E o campanie. 

DOI: Domnu’ Doctor-Primar e praf. În buricul Bucureştiului sunt două bulevarde – Prezan şi Aviatorilor – cu piatră cubică praf şi pulbere. Rupe suspensiile maşinilor. Cică ar fi patrimoniul UNESCO. Băi, UNEŞTILOR, îmi plătiţi voi o bucşăraie nouă? Numai că, în loc să repare pârtiile astea mai proaste ca un drum forestier, Oprescu visează în continuare aftostrăzi suspendate pe pereţii noştri. Adică are de spart neşte sute de milioane de euro, i s-au terminat urgenţele, totul e perfect, deci mai aşteptăm neşte preteni să pornim aftostrăzile suspendate. Din Gândul. Teamă mi-e că o să rămână suspendate ca podul ăla din Pipera…

Muriţi, scârbelor!

povestea asta, din Gandul, m-a inspirat brusc de tot. deci e sezon de şpăgi electorale? Bine, frate, ia să mă bag şi io. 

Ce atâta fermitate morală, ce atâta rahat debitat în jde texte până acum cum că hâr şi mâr? Ce, gura mea să nu mănâncă şi iea ceva?

deci dau anunţ că votul meu este de vânzare, cinstit şi fără nicio jenă. În fond, am dreptul la asta.

Numai că preţul meu e mai mare. Io nu fac prostituţie politică pentru un prăpădit de cartonel de mici cu muştar ş-o bere proastă şi nici pentru o punguţă cu prostii colorate. Şi nici nu mă bag la combinaţii pe net, cu necunoscuţi, cum am văzut la Piticu.

Şpaga pentru votul lui Secmerean este un loc de parcare rezidenţial, adicătelea unde să-mi las şi io Motanu‘ într-un loc în siguranţă peste săptămână, pentru că eu merg la servici pe jos, unde să îmi pot încărca nevasta, fetiţa şi bagajele în siguranţă în maşină, nu ca acum, pe bulivardul de rezonanţă istorică Mihalache – de unde Garcea şi hingherii de maşini, cu binecuvântarea de 20% a lui Chiliman, saltă maşinile ampulea. 

Iar locul de parcare vrea să mi-l plătesc – nu vreau nimic moca. Vreau un loc de parcare pe care să îl plătesc, atât la construire sau amenajare, cât şi anual, cinstit, prin plata către ADP a taxei obişnuite. Dar vreau să văd politrucul care reuşeşte să facă asta: un loc de parcare. P-ăla îl votez!

Deci, dragi politruci, un loc de parcare e preţul meu. Şi promit să votez la trei alegeri, cel puţin. În fond, nu mă doare degetul să scriu „promit”.