Smokie

Cronţăn la computer, fetele se joacă jocuri şi la TVR2 cântă Smokie.

Neneii ăştia au peste 60 de ani. Cântă de 40. Cântecele simple, uşor de fredonat, cu versuri simple, uşor de lălăit. Muzică de uns pe urechi. Needles’n Pins…

Azi, cât ne-am plimbărit cu machina prin oraş, că ploua, am ascultat Mondial şi Semnal M. Aştept să-şi treacă pe digital discografia şi „canadienii” de la FFN  şi gata, se cheamă că tot ce ascultam pe vinil acu’ peste 20 de ani, la ai  mei, e din nou cu mine.

Hai să vedem: cine îşi mai aduce aminte peste 40 de ani de beismănt-jecs sau de piţiponcii şi piţipoancele cu nume de spaimă din şoubizu’ băştinaş?

Hârtia e istorie. Albastră.

Nu am cumpărat ultima ediţie a ziarului Business Standard, unde cu drag am scris 13 luni, la chemarea lui Adrian Mârşanu şi până când tot Adrian Mârşanu a considerat că nu mai sunt util, din acelaşi motiv pentru care ziarul se închide.

Hârtia e istorie.

Am un nod în gât: o parte din mine e anacronică. Dar realitatea este că nu a venit dintr-o dată. Semnale au fost încă de prin 2004-2005, odată cu explozia internetului. Din nefericire, testele granzilor şi ale investitorilor ajung mereu să fie plătite de către cei chemaţi să le implementeze. Aseară, sigla albastră de pe hârtia Business Standard a intrat în istorie. Despre acest moment, detalii în mai multe locuri:

Marius Păun, fotomanu’ atomic

Viorel Dudău, fotomanu’ calm – mulţumesc, dragi colegi, că nu aţi uitat de mine…

Laurenţiu Matache – tichirizi bre, vorba aia: ridică-te şi mergi!

Alex Zaharia – care mi-a trimis un set de poze din redacţie, de-a lungul timpului. Da, pune-le online, să nu ne uite…

Cristian Lipan – maestre, viaţa ni s-a schimbat, pixelii au înlocuit punctele tipografice. Primul simptom a fost când ziarului desenat atât de mişto de tine i s-a adăugat o versiune digitală optimizată pentru telefonul mobil. Şi tu scrii despre cerneală…

Şi or mai fi şi alte reportaje la cald, căci Business Standard a însemnat o echipă de jurnalişti.

Pentru voi, dragi foşti colegi, nu am cuvinte de consolare, căci viaţa e spre-nainte, ci vă dau spre utilă meditare filozofia de bază a Legiunii Străine: Mergi sau crapă

1 mann – 1 wort

Mircea Badea.

A demonstrat că o promisiune, un pariu, un angajament, se ţine.

Indiferent de rezultat.

Acu’ 20 de ani mi-am smuls „cucul” de la bonetă…

… urlând dement prin unitatea militară UM02374 „A fugit dictatorul!”

Trecuseră cinci zile de la prima alarmă, aia cu „plecăm la război împotriva ungurilor care au invadat Timişoara” şi între timp, huliganii care conlucrau la şubrezirea orânduirii multilateral dezvoltate se transformaseră în eroii revoluţiei.

Apoi, toată soldăţimea s-a adunat în faţa televizorului, într-un dormitor cazon. Fum – să-l tai cu cuţitul. La televizor, un nene cu ochelari groşi ţipa „Armata ie cu noi”. Lume multă, înghesuială, ştiri bezmetice. Imagini cu soldaţi îmbrăţişaţi de civili. Gagici!

Cum adică, bă, a fugit Ceauşescu?

Neah, e caterincă, sigur e o filmare ceva cu Nicolaescu…

Nu bă, ie pe bune!

Apoi comandantul unităţii ne-a adunat pe platou şi ne-a aplicat un discurs a la Napoleon, din fix acelaşi loc în care cu o seară înainte tuna şi fulgera împotriva bandiţilor care ameninţă securitatea ţării. Ofiţerii erau foarte stânjeniţi şi suspect de amiabili: „băi băieţi, c-o fi, c-o păţi, ia băi leat o ţigărică cu filtru” în fine, cea mai tare fază a fost când comandantul ne-a rugat – chiar aşa – să nu ne mai adresăm cu „tovarăşu gradu'”, ci să spunem „domnu’ gradu'”.

Fiind revoluţie, nu am mâncat nimic la prânz. Apoi a venit seara şi primele împuşcături. În clipa aia, ne-am umplut toţi de nedumeriri: la televizor, un tip destul de elegant şi calm – în turma aia de disperaţi – tot îndemna „veniţi să apărăm televiziunea, veniţi s-o apărăm de terorişti”. Şi apoi, am văzut imagini cu puhoaie de civili îngrămădindu-se în curtea televiziunii, printre tancuri, apoi trasoare, oameni pe jos, oameni fugind, panică, nebunie, „se trage!”, morţi, sânge, haos.

Şi în timpul ăsta, 100 şi ceva de militari în termen o frecau la televizor în UM02374 comentând dibace în cât timp şi cu câtă muniţie poţi rade curtea televiziunii dacă ai o singură puşcă mitralieră de 7.62.

Tactician din fire, am răcnit în gura mare: „băi, da’ de ce nu ocupă ăştia vilele din jurul televiziunii, să-i scoată de acolo pe terorişti, să nu mai tragă în curtea televiziunii?”

Bicoz, bibane…

După 20 de ani încă stau şi mă întreb: chiar aşa, de ce nu au fost luate cu asalt clădirile din care „se trăgea”? De de am zăcut în unitate noi, soldaţii, în timp ce civili se ciuruiau între ei? Cine a fost dobitorul care a ţinut zile întregi unităţile militare desfăşurate în spaţii largi, în pieţe, vorba aia, ca ţintele la bâlci? Cine a fost criminalul care interzis trupelor să ia cu asalt obiectivele ostile – sau ce părea a fi ostil?

Hai cu răspunsurile în 100 de ani!

Indicativ Ştefan cel Mare

Este ora 22:04 şi îmi aduc aminte că acu’ fix 20 de ani suna alarma în UM02374, o unitate militară oarecare situată pe câmpul de la sud-vest de Bucureşti, pe drumul spre Măgurele.

Indicativul a fost Ştefan cel Mare. Am stat două ore d-ampulea pe platoul unităţii, apoi turma de pifani a fost îndreptată spre magazia de armament. Atunci m-am speriat: am primit flintele cu baionetă rabatabilă în patru muchii, alea cu care făcuserăm instrucţie în toamnă, şi pe al căror încărcător era gravată misterioasa cifră „1939”.

Până spre dimineaţă – când am predat flintele înapoi şi ne-am cărat la somn – am stat ca oile pe platou, înţepeniţi de frig, năuci de câte ţigări am fumat – uluitor, ofiţerii ne-au încurajat chiar, pentru prima dată, să ne aprindem ţigările în formaţie – şi şi mai năuci de „ştirile” de spaimă.

Aşa că pe 18 decembrie, cam pe la 4 dimineaţa, aveam conturate – noi, trupele amatoare române de la UM023474 – următorul tablou geopolitico-militar:

1. eram în război nedeclarat cuUngaria, a cărei armată invadase România;

2. o coloană de tancuri ungureşti ocupase deja Timişoara şi se îndrepta acum spre Arad;

3. Atacul asupra Timişoarei avusese loc cu o seară înainte, când comandouri ungare, camuflate în civil, fuseseră paraşutate din avioane silenţioase, vopsite în negru, şi semănaseră dezordinea în oraş;

4. elemente declasate, antisociale, se aliaseră cu comandourile astea şi spărseseră nişte vitrine din centrul Timişoarei;

5. din Oradea şi Satu Mare se auzeau motoarele tancurilor ungureşti duduind de peste frontieră, în aşteptarea ordinului de atac;

6. Batalionul nostru – căci noi pufarezii de la UM02374 făceam, ca număr, un batalion cică – urma să fie trimis la Păuliş, unde urma să săpăm tranşee şi să oprim cu orice preţ înaintarea tancurilor ungare, exact ca în 1944 – mă rog, atunci fuseseră alţii…

7. Marea unitate militară de la Lipova – orice român care făcea armata oriunde în ţară ŞTIA că la Lipova e mama tuturor unităţilor militare din România – tocmai fusese distrusă într-un atac fulgerător executat de 200 de tancuri ungare. Asta a fost un fel de breching-niuz, spre dimineaţă…

Băi şi mi-era o foame…

De la Kennedy la Băsescu

S-a demonstrat ştiinţific faptul că J.F. Kennedy l-a înfrânt pe Richard Nixon, la prezidenţialele americane din noiembrie 1960 cu ajutorul televiziunii. Kennedy s-a folosit de televiziune pentru a marca puncte decisive în ultima confruntare televizată la care „preistoricul” Nixon a venit nemachiat, arătând oribil (acu 50 de ani oricum se vedea prost de tot la televizor). Pe vremea aia, „new media” era televizorul…

Emil Nedelcu, de la Money.ro, are o poveste interesantă despre cum un alt candidat, Traian Băsescu, a câştigat nişte alegeri, 50 de ani mai târziu, tot cu new media. Numai că acu’ new media e internetul. Lectură plăcută!

Lenea şi prostia înzăpezeşte România

Acesta este un articol despre români, nu despre aftorităţi.

De luni de pe la prânz, s-a tocat pe toate televiziunile, radiourile, saiturile de ştiri şi orice altceva că vine CODU’ GALBEN.

Adicătelea va ninge pe bune.

‘aidi, bă… ne leşi?…

Rezultatul se vede la ştiri: drumuri blocate, maşini abandonate etc. Ăia cu maşinile echipate cu anvelope de iarnă au rămas blocaţi din cauza ălora cu maşini cu gume de vară. Ăia care circulă corect rămân blocaţi din cauza ălora care şoferesc d-ampulea. Ăia care încearcă să deszăpezească drumurile nu o pot face din cauza ălora care parchează aiurea. Ăia care trebuiau să deszăpezească nu au putut s-o facă din cauza ălora care din cauză că nu avea gume de iarnă, au blocat circulaţia.

Iar ăia care trebuiau să îndemne lumea să lase dracului maşinile acasă măcar o zi au făcut pe durii cu ăia care trebuiau să deszăpezească oraşul pe sub maşinile blocate în trafic. Că aşa facem noi p-aici televiziune de ştiri.

ham-ham, muşcă-te-aş!

All times stars game – visul

Am un singur regret, în calitate de microbist de ocazie, după ce am văzut meciurile antologice Băsescu vs Năstase şi mai nou, Băsescu vs Geoană, în care Marinaru’ şi-a apărat titlul, devenind campion pentru a doua oară consecutiv, ca să zic aşa. Cum s-ar spune, elevii marelui antrenor Ion Iliescu au luat pe rând bătaie de la Marinaru’Atomic 🙂

Băi, şi am un mare regret, da’ mare de tot:

N-o să fie niciodată un meci Băsescu vs Iliescu. Direct între ei doi. Ăla da. O, da! Ar fi fost ceva de nedescris – între cel mai şi cel mai. Ar fi fost mai ceva decât cel mai bun film de Oscar, cu cel mai meşteşugit scrise replici, ar fi fost culmea dezbaterilor de dinaintea oricăror alegeri prezidenţiale, de acu’ încolo până-n vecii vecilor, Amin!

Ce pierdere pentru istoria televiziunii, această tragică defazare temporală dintre cei doi lideri ai politichiei româneşti… Aş paria p-o bere că Bunicuţa i-ar fi întors-o Marinarului la marele fix. Şi oricum, nu s-ar fi dus la Vântu. Şi oricum…

Neah, hai că bat câmpii. N-o să fie niciodată un B vs I – dar ce-ar fi fost!…

Şi în 2012 ce înregistrări mai dăm?

Scrie Anca Alexandrescu pe blogul personal aşa (ultimul paragraf, citat desprins din articolul mult mai mare):

Mircea Geoana trebuie sa iti spun ca am vazut cu ochii mei filmarea cand cineva din partid iti dadea o suma de bani pentru campanie si ii bagai cu nonsalanta in buzunar. 5000 euro! Iti amintesti despre cine este vorba? Hai, contrazice-ma daca poti!

acuma, am văzut şi eu filmarea la Cristian Grosu pe blog, via Tiberiu.

Nu, nu se vede ce face Geoană cu banii. Imaginile sunt editate video, nu se vede continuitatea, în cadru, între mână şi restul braţului, umărului, dracu ştie unde este originalul, nu se vede ce se întâmplă cu banii, Geoană numai îi apucă şi îi duce undeva spre dreapta, într-un gest larg. Şi care-i ştirea? Toată lumea a luat cash, că numai cu cash se plătesc furnizorii în campanie, că numai cash acceptă furnizorii, că altfel îşi mai văd banii numai în vis.

Între timp, renumărarea nu a făcut decât să confirme ce ştiam cu toţii de marţi: avem un acelaşi preşedinte reales.

Din păcate, ciurda de alergători electorali continuă să alerge ignorând cu deja lipsă de bun simţ steagul în pătrăţele care anunţă SOSIREA din cursă. Gata. S-a terminat. Hai să facem şi altceva!

Vom ajunge să îl privim pe Boc drept salvatorul naţiunii, şi asta numai pentru că în timp ce pedeseul şi peneleul încă se întreabă ce li s-a întâmplat, premieru’ atomic mai are un pic şi îşi face guvern cu madam de moravuri uşoare udemere şi cu minoritarii conduşi de pragmaticul Pambuccian. Pe la televiziuni se vehicula că le mai trebuie câteva voturi pentru a avea o mini-majoritate suficientă să treacă gârla. Partidul-pisică (o, da, e de la CTP) nu se dezminte, fire-ar să fie!

Este timpul să ne gândim la lucruri concrete, la ce ne aşteaptă în 2010, economic şi social, să începem să criticăm copios şi argumentat noua putere rezultată din votul de la 6 decembrie. Acuze ca cele citate mai sus sunt deja inutile. Nu mai schimbă nimic cu nimic. Mai bine le păstraţi pentru 2012 sau chiar 2014!

Ciuma roşie

fără comentarii.

Atenţie: imagini şocante şi o istorie şi mai şocantă.

în jurnaltv, via reportervirtual.

Mercurialul la gigabaitu’ de net mobil

Monsieur Matache pare că şi-a reintrat în mână şi a scos un prim material interesant: cât mai e cursul la un GB de net mobil.

Detalii scandaloase  şi amănunte picante – vorba cea veche – acilea.

Partidul Roşu îşi arată adevărata faţă

AŢI PIERDUT.

GATA

Dar nu, partidul roşu, al cărui candidat candit bănănea despre consens şi concordie, nu renunţă să ţină ţara blocată. înţepenită. El şi gaşca lui vor să schimbe pe sub masă ceea ce peste 5 milioane de români au decis.

De zile întregi, pesedeul se umple de penibil, este parcă o olimpiadă a scufundării în derizoriu şi penibil. Nu poate să admită că a pierdut din cauza Prostănacului, care de când l-a scos Nea Nelu în lume, a crescut şi a ajuns un Prost.

Iar Prostul şi ai săi şi-au creat propriul adevăr, propria iluzie – îşi închipuie că chiar au câştigat – iar acum se străduie să ne facă pe noi, toţi ceilalţi, să ne imaginăm că fantezia lor e realitatea. Este un demers pervers, susţinut necondiţionat de Antena 3 şi destul de palmat şi de Realitatea TV. Este un banal preview la ceea ce urma să devină România dacă Roşii preluau puterea.

Şi-n timpul ăsta, guvernul fantomă adunat de Liviu Negoiţă stă şi aşteaptă să fie chemat la Parlament unde să fie or aprobat, or respins, la dracu, măcar să ştim o treabă şi să mergem înainte.

Acum stăm cu toţii să se renumere voturile din străinătate, c-aşa vrea partidul roşu – chiar dacă rezultatele ar putea fi cu adevărat jenante pentru Kifla Roşie. Dacă tot aveţi pasiunea asta, pesediştilor, nu mai bine îi număraţi ouăle lui Năstase?

Bacii să certa, Marinaru’ să pitea… Seara apărea!

A mai auzit cineva ceva de Băselu’ în ultimele două zile?

A băgat low profile, până se termină frăsuiala penibilă cu contestatul.

Dacă reuşeşte să se mai abţină măcar până luni, e taman la fix: cocoşii se mai pleoştesc, dispar ambiţiile pantagruelice şi toată lumea va fi gata să stea de vorbă.

Mă rog, să negocieze. Uite, Bela-bacsi deja a vorbit cu cine trebe.

Mai pe seară: A apărut cu un text pacificator, care a avut exact efectul invers: ăilalţi au făcut spume.

Premierul de la capătul crizei

Ar fi minunat dacă cel mai bun prim ministru din istoria post-1989 a României s-a întoarce la Palatul Victoria.

Călin Popescu Tăriceanu a gestionat ţara în perioada 2005-2008.

Am citit pe multe bloguri că foarte mulţi dinter noi s-au rotunjit taman în perioada asta. Da, şi mie mi-a mers bine şi din ce în ce mai bine. A fost o perioadă de prosperitate. Mai vrem?

Dacă Băsescu chiar îl vrea pe Tăriceanu, înseamnă că alea 5 milioane de voturi chiar îi spun ceva.

Ar fi şi un payback de zile mari al lui Tăriceanu împotriva lui Patriciu, care l-a săpat de prin 2006, l-a dat jos în martie 2009 şi i l-a pus pe cap pe Crin.

Or, nu poţi să-i crăpi capu’ marinarului c-o floare.

Ponta: Fraudatis Contrarium!

Gura păcătosului Victoraş Ponta adevăr grăieşte: frauda lor a fost mai tare ca frauda noastră.

Băi, ce-s alegerile pentru voi, vrăji cu Harry Potter?

Visează, puiuţ, că tot nu poţi să dai cu băţu-n BEC şi să comanzi Electio Repetirum!

Hai, Kisselefus Derizorius!

2010 – al treilea an electoral

Anul viitor, vom avea noi alegeri.

dar nu legislative, anticipate.

ci prezidenţiale.

potrivit Constituţiei, preşedintele nu poate dizolva Parlamentul în primele 6 luni de mandat.

potrivit stării de lucruri, nici Parlamentul nu-i va aproba premierii propuşi.

Ca atare, în loc să aştepte 6 luni să fie dizolvat, Parlamentul – PSD+PNL+UDMR+ce-o mai fi, îl va suspenda pe Traian Băsescu şi va provoca noi alegeri prezidenţiale.

Pe care le va pierde din nou. Pentru că tot nu au un boxer capabil să ţină ritmul cu Băsescu.

horror…

Teorie

privesc uluit evoluţia evenimentelor: aseară, noul preşedinte părea a fi Mircea Geoană.

Azi, la ora 8, BEC a dat rezultatele parţiale din 95% din voturi: Băsescu e cu 0.9 puncte procentuale peste Mircea Geoană.

Şi privesc stupefiat la schimbarea dramatică a tonului la Realitatea TV şi am o teorie:

Miercuri pe la prânz s-a anunţat prinderea lui Popa, locotenentul lui Vântu – nu am timp de căutat linkuri – iar miercuri noapte, Geoană era la Vântu.

Nu cumva cineva de pe corabie l-a sunat pe Vântu şi i-a spus „nenea, sună-l pe Mircică şi cheamă-l la un masaj, să facă şi paparaţii noştri nişte poze cu capu’ lui la uşa ta„? Şi Vântu poate chiar a executat ordinul, ştiindu-se uşor strâns de boabe, din cauza omului din Indonezia?

Şi nu cumva toată treaba a fost gata aranjată, iar joi seară Marinaru’ ştia exact ce şi cum?

Cum spuneam, mă roade rău misterioasa şi inexplicabila vizită a lui Geoană la Vântu, în noaptea de dinaintea dezbaterii. Şi culmea e că chiar s-a dus!

O să urmeze o perioadă nasoală. Marinaru’ îşi va urmări adversarii, se va lupta să distrugă peneleul, pesedeul, astfel încât peste cinci ani, la următoatele alegeri, omul său să nu aibă palpitaţii.

Ce căcat. Ce Waterloo jalnic pentru Geoană…

Zarurile fură aruncate

Şi am votat cu Marinaru’.

Dacă aş fi reuşit să dezleg şarada cu vizita lui Geoană la Vântu în crucea nopţii, l-aş fi votat cu drag.

Aşa, în lipsa unei explicaţii logice, nu rămâne pentru uzul meu, de nea cutare cu drept de vot, decât explicaţia lui Doru Buşcu: e un prost.

s-auzim de bine…

Şi totuşi… Geoană

Din raţiune.

Din supărare pentru impozitul forfetar introdus de premierul Boc, omul lui Băsescu, impozit care mi-a scos din buzunar 5.000 de lei – pentru închiderea unei firmuliţe benigne, fără nicio activitate.

Din frică de viitorul în care noul preşedinte Băsescu, tot singur cu al său PDL, va arunca ţara în cel de-al treilea an electoral, într-un război politic vecin cu cel civil, într-un meci în care eu, cap de familie, nu vrea să mă văd.

Vreau linişte şi un mediu economic neutru.

Lui Geoană i se spune Prostănacul, dar a reunit toate partidele – mai puţin pedeleul – într-o coaliţie susţinută de multe nume ale economiei. Şi apropos, marele contract cu ruşii, anunţat de Băsescu live joi seară, despre care Geoană nu ştia nimic, este încheiat cu marele Shogun – un vechi apropiat al lui Băse şi singurul condamnat în dosarul flote, după cum am auzit la radio realitatea fm. Hai că asta cam pute…

Prea le-a brodit şi înnădit pe toate Geoană, de-a lungul lunilor din urmă,  în timp ce Băsescu a rămas singur cu câţiva vechi susţinători. Teamă mi-e că aşa ar putea fi în următorii cinci ani.

Plus, mie mi se pare de-a dreptul bizară vizita lui Geoană în miezul nopţii la Vântu. Are un subînţeles care ne scapă acum la toţi, mi-e teamă. Prea a fost evidentă, prea a fost fotografiată imediat, prea era unsă cu miere pâinea. I-am urmărit cu atenţie figura când a fost întrebat de Băsescu de unde va avea banii să relanseze economia.

În ochii lui Geoană scria „nu poci să spui”. Deci, e ceva putred în Danemarca.

Şi în final, să lăsăm cifrele cincie să decidă. FMI a declarat clar şi sec că fără guvern, nu pupăm banii. Europa a zis că fără banii FMI, nu vedem banii europeni. Geoană preşedinte înseamnă premier aproape garantat – da, aproape aş paria că guverul Johannis nu ţine nici 6 luni – dar poate pentru prima dată în istoria de după 1989, mai toţi ne punem problema ce vom face în următoarele 2-3 luni, nu la vară.

Şi mai e ceva. Băi, dacă e democraţie, hai să profităm de dreptul la alternanţă al oamenilor la conducerea ţării.

Îmi pare rău. Educaţia, felul meu de-a fi, inima, îmi spun să votez cu Băsescu.

Raţiunea, educaţia şi statutul de cap de familie îmi dictează să votez cu Geoană.

Am îmbătrânit şi nu mai am chef să joc pac-pac.

spor la vot…

Unii nu realizează, dar trebuie să alegem un ŞEF de stat.

Aseară, Băsescu l-a făcut sac de box pe Geoană. Da, evident, nu asta trebuie să fie cea mai mare calitate a unui preşedinte sau viitor preşedinte, dar denotă şi inteligenţă, şi libertate de decizie politică.

Deci, Băsescu a dovedit că el e capu’. El decide. În calitate de român, mi se pare rezonabil: avem de-a face cu un ŞEF de stat. Are atitudine de şef, conduce ca un şef, îşi asumă prostiile făcute şi face prostii. Nu-i perfect, e om.

Geoană însă s-a bîlbăit, sau cum se mai spune, a zguduit-o. La faza cu parlamentul unicameral, după ce Băsescu a declarat din nou că asta vrea (şi poporul de-abia aşteaptă să vadă nişte parlamentari puşi pe liber), Geoană a dat-o-n bălării. Nimic clar. Dar el e diplomat de carieră, e perfect, el nu face greşeli…

Şi după aia a venit faza cu vizita la Vântu. Care a pus capac la toate. Deci un politician care vrea să devină şeful statului s-a dus la un om de afaceri, şeful unuia din trusturile media care-l susţin, cu o seară înainte de marea dezbatere. Ce, aveau de discutat pe lista de Q&A?

Păi ce fel de şef de stat vom avea în următorii 5 ani? Hai să numărăm câţi şefi are Geoană acum: Nea Nelu şi Maleficu’, plus Arhitectul miliardar de la peneleu.

Deci dacă votez Geoană, cine va fi de fapt şeful statului?