Perioada 1948-1955 rămâne una dintre cele mai cumplite pentru România, după o foamete ce a durat trei ani din cauza secetei.

În perioada 1948-1955, tovarăşii spălaţi pe creiere de URSS au furat o ţară întreagă. Colectivizarea a însemnat sute de mii de familii aruncate în sărăcie, zeci de mii de familii distruse, zeci de mii de români harnici aruncaţi în puşcării politice sau trimişi la muncă silnică.

Atunci, putorile, analfabeţii, beţivii – scursura societăţii – au format forţa de şoc a proaspătului regim comunist condus de Gheorghe Gheorghiu Dej.

Intrau cu forţa peste oameni, le luau mâncarea din cămări, le luau lucrurile, vitele, caii, animalele, şi pe cei ce îndrăzneau să se împotrivească, îi băteau crunt.

Rămâne apanajul istoricilor să consemneze „cotele” aberante impuse de la Moscova şi luate cu japca de bandiţii comunişti.

Şi tot atunci, mii de intelectuali, profesori, preoţi, ingineri au ajuns la puşcărie pentru simpla vină că gândeau.

Atunci a fost distrusă România.

După 60 de ani, nu o luăm de la capăt, ci continuăm. Mai ţii minte 13-15 iunie 1990?

Acum, „cotele” lui Boc încep să strivească oamenii harnici din ţara asta, câţi mai muncesc. Un sistem aberant şi duşmănos de taxare ne sufocă pe toţi.

Nu, nu e prostie. E ură. Ei, politrucii, acum ceva mai spălaţi şi mai şcoliţi decât bandiţii roşii ai lui Dej, urăsc oamenii inteligenţi.

Citesc îndemnuri la grevă fiscală. Exact asta au făcut bunicii mei acu’ 60 de ani – ajunseseră să pitească mâncarea, să nu le moară copii de foame, de bandiţii roşii care uscau satele şi oraşele pentru a îngrăşa Moscova sovietică.

Aşa vom ajunge şi noi. Să ne pitim banii şi mâncarea de lăcustele fiscale ale lui Boc. De lăcomia cozilor de topor care, sub pretexte portocalii, roşii, verzi sau galbene, nu fac altceva decât să se bată pentru propriul burdihan.

2 ani

18 August 2010

Astăzi împlinesc 2 ani de PR.

2 ani de V+O.

2 ani în care „ursul de redacţie” a fost încurajat să evolueze.

Le mulţumesc colegelor pentru toleranţă şi performanţă.

Şi mai am o menţiune specială pentru doi oameni care, în moduri dramatic de diferite, au contribuit decisiv la evoluţia mea din ultimii doi ani: Loredana şi Adrian.

PS. Mă dau mare cu evoluţia. Da’ chiar o fi vreo evoluţie?