Alerg prin Herăstrău. E şapte fără un pic. Din întuneric se desprind două siluete: javră plus umanoid. Javra aleargă fără lesă, fără botniţă, deci umanoidul încalcă LEGEA.

Javra are curiozităţi şi vine drept spre mine, cu urechile ciulite, coada băţ. Când ajunge la două lungimi de jigodie, bag mână în buzunar şi apăs butonul Sunetului lui Dumnezo. Javra schelălăie şi fuge. Umanoidul strigă ceva. Nu răspund, nu mă opresc, nu mă interesează ce are de zis. Nu risc. Dacă mă muşcă de vreo jigodie, voi ajunge să petrec multe ore strâmbându-mă de durere la vaccinurile antirabice, iar firma la care lucrez sigur nu va fi încântată.

Tot Herăstrău, numai că după amiaza, alergare cu Prinţesa moştenitoare (o ard şi eu monarhipster, nu?). Doi dulapi cu jigodiile de rigoare, ditamai balaurii flocoşi, vin spre noi. Javrele au curiozităţi. Din nou, Sunetul lui Dumnezo, activat în nasul jigodiilor, rezolvă situaţia. Dulapii se uită urât la mine, în timp ce balaurii fug chelălăind. Le zâmbesc dulce, în timp ce fii-mea mă întreabă cu glăsciorul ei ca un ţignal „tati, ăia vroiau să ne muşte?”

Ce vreau să spun: nu cred în replicile retarzilor cu câini gen: „domnu’, nu muşcă”. Nici nu vreau să verific. Ori îţi ţii javra în lesă, cel puţin, ori apăs butonul magic dacă patrupedul ajunge la mai puţin de cinci metri de mine. Iar atunci când sunt cu fii-mea, am şi câteva baterii vechi la îndemână, să nu stau să scobesc prin iarbă după pietre.

Nu, nu glumesc.

Anunțuri

Oficial, ateu.

24 Octombrie 2011

Am declarat că sunt ateu din simplul motiv că sper ca astfel biserica ortodoxă îşi va vedea diminuat numărul de enoriaşi pe hârtie şi, implicit, toxica influenţă pe care o are asupra poporului.

Şi cu asta, recensământul a trecut. Nimic de semnalat. Oamenii care vin prin case cu formularele nu au nicio vină că întrebările denotă confuzie mentală cu complicaţii 🙂 de ce doar femeile trebuie să declare vârsta la care s-au măritat? Adică voi speraţi că ţiganii o să dea pe bune?

Oficial sunt ateu. Intim, mi-e silă de popii slinoşi şi hrăpăreţi, care te jupoaie la nuntă, la botez, la înmormântare, sta-le-ar în gât!

Atunci când m-am căsătorit, mi-am făcut cruce invers (precum catolicii şi cu cele trei degete desfacute) şi popa orty s-a înnecat… a oprit slujba şi m-a întrebat dacă sunt sigur că sunt ortodox. I-am răspuns „ce contează părinte, sunt creştin”.

PS: sunt ortodox,desigur, dar chiar contează?

Renault cu un pisoi-putere

22 Octombrie 2011

Astăzi dimineaţă, la 6 şi un pic, când să mă urc în maşină să merg în Herăstrău la exorcizarea fizică obişnuită de după cinci zile de birou, am salvat o viaţă.

Ca niciodată, înainte să pornesc motorul, am deschis capota motorului, să curăţ cele 3,2 frunze care erau la aeratoarele de sub ştergătoare. Mdeh, fiecare cu mania lui…

Ţicneala mea – salvarea pisoiului care stătea ghem pe chiulasa motorului, fix sub capotă, la adăpost de vântul de afară. Ne-am uitat ca proştii unul la altul preţ de 3 secunde, după care l-am luat binişor de acolo şi l-am pus pe jos, printre mârâieli ostile şi vreo două gheruţe de control. Evident, Motănel a zbughit-o fix sub maşină, urcând înapoi în motor pe undeva între roata din dreapta şi scut. Aviz purtătorilor de Megane III: compartimentul motorului este perfect pentru plimbări pisiceşti.

L-am convins să se care din motorul MEU folosind aparatul cu ultrasunete. M-am aplecat să verific: Motănel mă privea furios de sub maşina vecină. Mă întreb: Mitsu-urile au compartimentul motorului la fel de „cat-friendly”?

Ca să schimbi modemul ăla de prins programe TV pe cablu, trebuie să semnezi o hârtie specială, şi asta nu o poate face decât titularul contractului.

Nu nevasta, deşi vine cu contractul. Nu, doar titularul. Nu, nu folosim numărul de telefon din baza de date, nu verificăm nimic. Regula e simplă: Ein Klient, Ein Regulirăn.

Şi dacă titularul este al naibii de ocupat, ce facem, plătim contract degeaba? Sau facem contract cu alţii, cărora le merg aparatele?

Da, la UPC Titulescu se respectă regulile până în pânzele albe. Şi pe chestia asta, eu plătesc degeaba la UPC un serviciu pe care nu îl pot folosi. Curat murdar…

 

Edit 22 oct 2011: Povestea are şi un final, fericit, ca la americani. Într-o sâmbătă, am mers la UPC de pe bd. Titulescu (Buc.), unde o domniţă deosebit de amabilă m-a ajutat cu schimbatul boxului, prelungirea de contract şi la final, şi-a cerut scuze în numele firmei pentru colegul prost crescut. Am convenit că individul putea spune ce avea de spus, fără să fie mitocan.

Acesta a fost un excelent exemplu despre cum se poate duce naibii ditamai campania de imagine şi promovare de produse, despre cum se pot duce pe gârlă eforturi ale managementului şi munca de luni de zile a unei întregi companii din cauza unui puţoi prost-crescut. Sper să-l fi dat afară…

Bun, o mulţime de plozi nu au intrat la facultate din cauză că:

1. nu-i duce capul, deci nu au ce căuta la fabrica de diplome;

2. nu au învăţat, deci…

În loc să încerce să vadă unde este problema şi ce naiba nu merge cum trebuie, trepăduşii politici din PSD au scos una tare de tot: admitere la facultate fără diplomă de Bacalaureat. Pentru că, nu-i aşa, Funeriu e un nenorocit care vrea să nenorocească o generaţie întreagă, pe care noi, Abrambureasa ministereasa Andronescu şi Micul Futilescu, şef-su de partid, vrem să o salvăm exact cu a salvat Iliescu ţara de bandiţii de afacerişti: NU NE VINDEM ŢARA.

Pe acelaşi calapod pervers, madam Andronescu a inventat o tâmpenie cât sediul ăla de fiţe al PSD de pe Kiseleff. Unde, dacă vă mai amintiţi, ăla micu’ a lui Năstase, Victoraş Ponta, a instituit regula de un patetism exemplar că niciunul dintre politrucii pesedişti să nu mai vină la partid cu maşina care să tragă la scară, ci să meargă pe jos. Mare spanac!

Acum, madam Andronescu şi Futilescu încearcă o o măgărie specific pesedistă: reconfigurează realitatea aşa încât să arate cum trebuie. În ritmul şi stilul ăsta, dacă Abramburica ajunge iarăşi ministreasă la educaţie, poate o înscriu pe fii-mea la facultate înainte să intre în clasa întâi.

PS: Ia uite aici murdăreala politică!