Dilema

6 Ianuarie 2012

Mergea pe un început de potecă – asta pentru că avusese curajul să urce un abrut în pădure, o ruptură de teren pe care  ar fi ocolit-o în mod normal.  Cumva previzibil, odată prăpastia aia depăşită, găsise o potecă ce părea umblată, deşi naiba ştie încotro ducea. Busola continua să arate de toate, însă măcar mergea pe o potecă.

Se gândi că are noroc. În fine, o să meargă pe potecă până dă de altceva, de ceva –  vorba aia, scopul nu mai era o aşa de mare necesitate din moment ce avea toate motivele să se bucure de simplul fapt că avea o poteca sub tălpi. În fond, orice potecă leagă două puncte între ele şi oricât de mult ar dura, ajungi la unul dintre acestea.

Filozofia de conjunctură îi fu întreruptă de o bifurcaţie a potecii. Nah, în mijlocul lui nicăieri, poteca aia se despărţea în altă două poteci, ce păreau la fel de umblate sau neumblate, oricum le-ai fi luat. Nu era nicio diferenţă între cele două poteci. Una ducea la stânga, una la dreapta. Se gândi că aia spre dreapta continua pe lângă abruptul ce tocmai îl trecuse şi previzibil, l-ar fi scos… unde naiba să îl ducă? Ailaltă potecă se înfunda în pădure, însă se ghicea un nou urcuş.

Parcă fusese mai uşor să se decidă dacă să continue sau să se oprească, chit că nu avea nici busolă şi nici potecă. Acum, iete, avea două poteci şi ezita. Pentru prima dată, se opri şi se aşeză, gândindu-se că totuşi, acum avea de ales.

La stânga sau la dreapta?