Jogging pe viscol (îndrumar)

4 Februarie 2014

Asta e o adevărată distracţie mentală şi fizică, pe care o recomand numai celor cu inima tare şi plămânii rezistenţi.

Când: dimineaţa, de la aproximativ 07 (start), pentru că am citit undeva că organismul arde maxim caloriile în intervalul orar 6-8.

Echipament: „pijamaua” obişnuită (colanţi, bluză antiperspirantă, bluzon termic şi deasupra o „foaie de ceapă”. Pe cap: şapcă şi bandană trasă peste urechi (transpir foarte tare şi căciula nu e o opţiune decît după). Nu suport nimic peste gură şi nas, prefer să trag în piept viscolul. În picioare: aceeaşi naichi oarecare.

Pregătire: acomodarea cu frigul este foarte importantă şi se poate executa lejer deszăpezind maşina. o jumătate de oră de pigulit la geamuri rezolvă – căci efortul fizic fără acomodarea cu frigul dă rezultate prea extreme… Plus ceva stretching înainte să încep.

Hidratare: frigul provoacă o deshidratare accelerată, deci 0,5 l de apă înainte şi 0,5 l după.

Unde: evident, aleea din jurul lacului Herăstrău, necălcată încă de picior de om.
Pericole: polei sticlos pe sub strat subţire de zăpadă, crăci rupte de vînt din copaci.

Procedură: inspiraţie în doi timp la fiecare doi paşi, expiraţie în acelaşi ritm. În max. 200 de metri dispare senzaţia de frig la picioare, iar pentru spate şi piept „folosesc” 100-110 flotări pe băncile de pe parcurs, în mai multe reprize.

Recomandări: din cînd în când mă ciucesc pe vine, ca să îmi reîncălzesc picioarele.
La final, când ajung la maşină, pornesc motorul (să fac cald) şi, lângă maşină, îmi scot de pe mine bluza şi bluzonul şi îmi pun bluză uscată, regula fiind că nu ramân cu echipament ud pe mine. Senzaţia de piele goală în viscol la 8 dimineaţa este unul din motivele pentru care abia aştept să treacă săptămâna…

Cu ce mă aleg: Ultima dată când am fost bolnav a fost în decembrie 2012 – o amigdalită preluată din jur.

Cine are chef de o tură extremă duminică dimineaţă, mă poate suna în intervalul 06:45 – 07 să stabilim punctul de întâlnire.

Notă: nu fac nimic periculos, nimic fără calcul, fără pregătire.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: