Foarte interesante comentariile la postarea mea de ieri. Dacă eram politruc, mă îmbătam de fericire. Ăia care „gândesc” nu votează din scârbă, mi-nu-nat!!!

Superbi în negativismul vostru, vă scoateţi singuri din discuţie şi lăsaţi locul numai la idioţi, beţivi, pomanagii şi  morţii din Teleorman. Ce nu înţelegeţi este că dacă voi nu faceţi nimic, atunci singurii care fac ceva sunt ăia care-şi vând votul pe-o găleată de porumb, 50 de lei şi-un litru de ulei.

Ce căcat de societate lăsaţi copiilor voştri, dacă refuzaţi să vă implicaţi? Ce căcat se alegea de ţara asta dacă în 1989 ăia care au sfidat sistemul ar fi gândit ca voi? Ce ucraină vai de mama ei ar fi fost România dacă golanii din 1990 ar fi gândit ca voi?

Protestul civic din ianuarie 2012, când „strada” l-a păstrat în funcţie pe Raed Arafat şi i-a dat peste nas Preşedintelui, ar trebui să vă dea de gîndit.

Este minunat că putem să ne pişăm pe el de vot, individual sau în grup. Dar asta nu ne scuteşte de răspunderea pentru rezultat şi ăsta era şi este mesajul meu. Orice faci, are un efect. Dacă tu nu votezi, atunci o va face altul mai prost ca tine. Şi licheaua care va fi votată de proşti te va conduce şi pe tine.

Acu’ câţiva ani, stăteam de vorbă cu un amic scandalizat de inepţiile debitate pe pseudo-specialişti în social media. Omul îmi spunea că este scârbit de prostiile emise de „ăia” care nu au niciun rezultat la activ care să îi valideze ca experţi.

„Şi tu ce faci ca să eviţi situaţia în care adevărul lor strâmb va deveni într-o zi adevărul unanim acceptat?”, l-am întrebat.

Te întreb şi pe tine, cititorule, tu ce faci ca nu cumva într-o zi, adevărul strâmb al politrucilor să nu devină adevărul unanim acceptat?

Anunțuri

Revin obsesiv la poza cu fata aia cu tricoul pe care scrie „Mă piş pe el de vot”.

Acu’ 25 de ani îmi tremurau chiloţii cazoni pe mine încercând să fac pe eroul într-o revoluţie printre ale cărei idealuri se număra inclusiv dreptul la vot universal general.

Ştii, păpuşă cu berica în nas, acu’ 25 de ani, nişte copii de vârsta ta au murit şi alţii au fost schilodiţi şi alţii au rămas fără taţi tocmai pentru ca tu să ai dreptul să umbli pe stradă purtând un tricou pe care scrie „mă piş pe el de vot”.

Să nu uiţi asta.

E singurul lucru pe care nu ai dreptul să îl faci: să uiţi.

Daţi postarea asta mai departe, poate o găseşte cineva să i-o dea la citit. Desigur, ăia care au murit în decembrie 1989 i-au asigurat inclusiv dreptul de a pişa pe opinia mea.

Dar zău că a meritat!

Mircea Reagan Diaconu

27 Mai 2014

L-am votat pe Mircea Diaconu pentru că i s-a făcut o nedreptate, mizeria cu incompatibilitatea. Ete p**a, funcţia de director de teatru era incompatibilă cu aia de senator. Dacă mă uit prin partide, nouă din zece politruci sunt incompatibili. Dar să trecem.

Mircea Diaconu este actorul care m-a făcut să râd în Buletin de Bucureşti. Băi, ăştia micii, că Băicoi e oraş, voi nu ştiţi cum era în epoca de aur, cand nu aveai voie să mergi să lucrezi altundeva decât unde te trimitea partidul comunist.

Problema lui Mircea Diaconu este că e inocent – în comparaţie cu javrele şi lichelele care bântuie politichia românească.

Altfel, l-aş vedea candidând la prezidenţiale şi umflând marele pot. Ar fi rolul vieţii lui.

„Decât” că are o problemă: nici nu ştie să înjure autentic şi nici nu a copiat vreodată. Deci nu poate fi controlat. D-aia politrucii se vor feri de el.

Şocant: marţi 13

13 Mai 2014

Poveste de pe când eram mic, gen 8-10 ani, nu contează. Şcoala primară.

Aveam în clasă o znamie de ţigănuş, scârbos şi agresiv. Ăsta bălea pe toată lumea, că îşi permite: nimeni nu se atingea de el, că venea cu clanul şi ăia erau mulţi şi mari.

Ei, şi rahatul ăsta mă şicana serios cu mizerii gen „ochelărică” şi alte alinturi la adresa ochelarilor mei. Inclusiv smuls ochelarii de pe nas şi aruncat prin clasă.

Într-o zi însă, la nervi, i-am scăpat câteva peste bot de l-am umplut de sânge. Cârpă. Vă imaginaţi un ochelarist devenit isterico-agresiv? Nici eu şi nici tovarăşa învăţătoare 😀

A doua zi au urmat tratativele cu şatra. Care s-a căcat de râs că ochelărică l-a caftit pe ăla cu gura mare. După care lucrurile au reintrat în normal, şi nimeni nu s-a mai luat de ochelarii mei.

Retrăiesc scena citind despre declaraţiile belicoase ale guvernanţilor noştri la adresa Rusiei. Până ne-o scăpa o scatoalcă vecinul, să ne umple de sânge. Până vine şatra de la NATO, rămânem fără dinţi.

Nu deschide gura dacă nu eşti pregătit să-ţi susţii declaraţiile cu proprii pumni.

mersi.