Tabăra de vacanţă

3 Noiembrie 2009

Hai s-o fac şi p-asta, măcar din spirit de contrazicere: să particip la un concurs pentru un uichend într-o tabără de vacanţă. De ce?

D-asta.

Cetin e un simpatic, iar eu îi pândesc fiecare postare. Şi totuşi, eu nu intru în targhetu‘ concursului tău, hombre. Pe de altă parte, n-am nicio jenă să îţi dau link la arhiblog. Şi uite şi link la filmul de prezentare al Arsenal Park. E bine, maestre?

Şi acum povestea. Cea mai faină vacanţă a fost anul ăsta, la mare, când am închiriat un apartament într-o vilă cu curte la margine de Eforie Nord şi am trăit nineacă 10 zile fără să mă supere nimic.

Fii-mea s-a jucat în neştire, la un moment dat au apărut şi doi pisoi care i-au devenit „copii”… apa era limpede, pe nisip la primele ore era plin de crabi, peştişori, am văzut şi căluţi de mare, plaja păzită, şezlonguri, berea rece… trai pe vătrai.

Asta a fo’ cea mai faină vacanţă – povestea e scurtă că şade producţia şi muncim pe bani.

Acest articol participa la concursul organizat de arhiblog.ro si sponsorizat de Arsenal Park.

Anunțuri

Deschiderea Gambit

19 Octombrie 2009

Oare Lucian Croitoru nu îşi dă seama că nu are decât rolul de a-i obţine timp lui Băsescu pentru a-l menţine pe Boc & Co., la Victoria?

Pe de altă parte, cât de neghiob politic – sau de obraznic – trebuie să fii să oferi acelaşi minister partidului al cărui om l-ai zburat din Guvern acu’ câteva săptămâni şi din cauza căruia tocmai te-a destituit Parlamentul?

Devine jenant. Nu pot să cred că un economist precum Croitoru poate fi atât de naiv încât să insiste. Sigur e altceva.

Să fie vando.ro!

15 Octombrie 2009

şi a fost pus live www.vando.ro.

acum ne odihnim.

Caţavencu a publicat un articolaş elitist, antiprovincial, al unui domn Dragoş Bucurenci.

Noi, pi-arii, îl iubim pe domnul Bucurenci pentru că ne ajută să facem proiecte eco frumoase, în care apare dânsul la televizor şi explică ce lucruri bune a făcut el cu ajutorului dânsului.

Pentru neştiutori: Bucurenci este specialist în tras bugete de la mari companii pentru proiecte eco. Numai că mulţi dintre cei ce dau aceste bugete sunt din provincie, nişte provinciali, vorba aia. Chiar şi mulţi dintre ăia care, din cauza slujbei lor, îl ajută pe domnul Bucurenci să fie ceea ce este: un vedet.

articolul original este aici.

via Visurât.

şi, cu copy-paste, mai jos:

Sunt câţiva morţi în oraş, iubito

24 Sep 2009 | Dragoş Bucurenci9 comentarii1017 vizualizări

Sunt zile când nu vă mai suport. Cu regionalismele voastre. Cu sacoşele voastre de plastic trântite pe peronul gării. Cu poveştile voastre de-acasă. Cu mâncarea voastră de-acasă. Cu poşirca aia din sticle de Borsec aduse de-acasă. Cu patriotismul vostru local. Cu sarmalele voastre locale. Cu fiţele voastre de provinciali. M-am săturaaaaaat! E momentul să iau atitudine.

Ani de zile m-aţi întrebat, ca să-mi faceţi un compliment, de unde sunt. Şi v-am răspuns, uşor ruşinat, că sunt născut şi crescut aici, în Bucureşti. Ciudat, nu pari, mi-aţi zis cu voce mieroasă. Dar părinţii şi bunicii, ei de unde vin?  Aici mai scoteam şi eu cămaşa: ei vin de peste tot.

Şi din Oltenia, şi din Ardeal, şi din Moldova. N-am eu un pedigree foarte curat, dar măcar nu sunt bucureştean de mai mult de-o generaţie. Şi gata, cu asta rezolvam problema originii mele.

Ca după aia să vă apucaţi să-mi povestiţi cum sunt bucureştenii în comparaţie cu oltenii, cu ardelenii, cu bănăţenii, cu moldovenii… Mă rog, până la moldoveni. Pe asta cu moldovenii n-am înghiţit-o niciodată. Mi-am pierdut ore importante din viaţă aflând pentru a nu ştiu câta oară cum ştiu ardelenii să se poarte, ce vinuri au bănăţenii, ce lubeniţe au oltenii, cum ştiu moldovencele să fută, ce parastase ştiu să facă oltencele, ce mare au constănţenii, cum ştiu să se bronzeze la piscină arădenii, ce mucenici gustoşi fac ieşenii, ce frumos vorbesc sibienii, ce club de club au timişorenii, ce pogrom au făcut orădenii, în fine, ce super-discotecă au lereştenii. Destul!

Achtung, băi provincialilor! Vă vorbeşte un bucureştean! (Observaţi, vă rog, pronunţia curată, fără accent.) Am crescut într-un oraş care are mai multe biblioteci decât numărul de cămine culturale de la voi din judeţ. Şi mai multe perspective profesionale decât oferă vederea panoramică de pe dealul Feleacului sau de pe oricare dintre colinele Iaşiului. N-are rost să negaţi chestia asta, de-aia aţi venit puhoi la Bucureşti, că doar nu v-au dat perspectivele afară din locul de baştină. Doar că vă e greu să acceptaţi că, în ciuda poziţionării pe hartă, Bucureştiul e cel mai vestic loc din România. M-am săturat să aud că Occidentul înseamnă curăţenie şi politeţe. Londra nu e curată. Şi parizienii nu sunt politicoşi. Capitalele sunt murdare şi agresive pentru că se dezvoltă cel mai rapid, oraşele mici sunt curate şi politicoase şi plicticoase. De-acolo veniţi voi. Dar n-aţi învăţat, cu toată politeţea voastră proverbială, că nu se face să intri în casa omului şi să te plângi de praful de pe de mobilă, de şorţurile servitorilor şi de lipsa de gust a bucatelor. De fiecare dată când vă vizitez în provincie, vă laud taximetriştii, vă admir clădirile, vă ridic în slăvi mâncărurile şi vinurile şi vă ascult vechile istorii despre cum sunt bucureştenii.

Pe voi, în schimb, nu v-am auzit nici măcar o singură dată vorbind de bine Bucureştiul. Achtung! N-aveţi ochi? Nu v-aţi plimbat niciodată pe Kisseleff noaptea? N-aţi mâncat nici măcar o dată pe malul Herăstrăului? N-aţi ascultat niciodată un concert la Ateneu? Aş, ţi-ai găsit cu cine să vorbeşti. O ţineţi una şi bună: oraşul vostru, judeţul vostru, căminul vostru. Sunteţi într-aşa un hal de provinciali că n-aveţi inimă să iubiţi un oraş mare şi frumos. Achtung! Cel mai nesuferit lucru în Bucureşti sunteţi voi! Perspectivele voastre meschine şi cultura voastră minoră au ajuns să dea tonul în Capitală. Cine sunt băieţii de băieţi care parazitează cu maşinile lor de prost-gust intrările în cafenele sâmbătă seară? Beizadelele baronilor locali. Cine suntpanaramele care fac cluburile de nefrecventat cu genţile lor Bucci şi parfumul Dihor? Odraslele de moravuri uşoare ale ştabilor din provincie. Repet: sunt zile când nu vă mai suport. Cu provincialismele voastre ieftine şi nostalgiile voastre de neam prost. Sunt zile când mi-aş face catrafusele şi m-aş căra la Paris. Dar mă enervează numai gândul la Cartierul Latin, unde-a locuit un mare provincial de-al nostru, un tip a cărui retorică plângăcioasă a reuşit să arate că, nici la Paris, provincia nu se dezminte. De fiecare dată când mi-l imaginez pe Cioran plimbându-se prin Jardin du Luxembourg şi repetând obsesiv „À quoi bon avoir quitté Coasta Boacii? À quoi bon avoir quitté Coasta Boacii?“, îmi vine să-l iau la palme şi să-i spun de la obraz: Vraiment, maître, àquoi bon?

… numai că eu sunt pi-ar şi deci diplomat.

Da’ aş mângâia unu’ d-ăştia la rinichi, că strică evenimentele de presă încă de pe la începutul deceniului.

Drept pentru care subscriu la campania lui Silviu.

Acu’ fix un an, la conferansul Germanos de la noul sediu din Băneasa (locaţie necunoscută majorităţii pişcotarilor), mi-a picat şi mie un pişcotar, pe care l-am expediat cu multă delicateţe:

– Băi ăsta, io am fo’ în presa asta aiti de opt ani şi nu te-am citit, văzut jamee. Deci coga până nu ţi-o iei!

Lovitură superbă de imagine

6 Septembrie 2009

Ca să o faci pe nepoata unui criminal de război să cotcădăcească împotriva ta, e ceva.

Ca să îl faci pe primarul unui oraş să facă spume împotriva ta, e şi asta o chestie.

Dar să ai actriţa din rolul principal în poză cu Salman Rushdie, unul dintre simbolurile ereziei anti-absolutism, asta da lovitură de PR.

Rezultă că toţi cei ce îţi critică povestea sunt pro-absolutism.

Bravo, Bobby Păunescu şi Monica Bârlădeanu, şi echipa. Să vedem şi filmul!

detalii aici.

Pornim de la noua provocare a maghiarilor politrucilor maghiari – Marko, Kelemen şi ceilalţi bezmetici: autonomie, steag, stemă, căcaturi colorate şi muuuultă agitaţie politică pentru…

… pentru a le da ceva de discutat maghiarilor care îşi pierd pe capete locurile de muncă în ţinutul lor secuiesc, unde în fiecare zi se stinge o firmă şi o familie trece în întreţinerea statului român. Cum spuneam mai demult, statistic, întreţin trei necunoscuţi. Unul ar putea fi chiar un independentist din ăsta.

La foamea care face să le ţiuie urechile celor de acolo – da, am o sursă în secuime, e bine? – trebuia ceva cu adevărat culeanu, nem igozs? Cum ar fi un ţinut numai al nostru, al retardaţilor istoric, al rămaşilor în urmă, un ţinut unde să se circule cu calul şi căruţa, nu-i aşa, că nouă încă ne zornăie în cap prostii şi lozinci ieşite până şi din tratatele de istorie…

Din fericire pentru politrucii maghiari, greva judecătorilor împiedică probabil punerea sub acuzaţie a acestor ciudaţi pentru instigare la încălcarea Constituţiei României.

Nu vă convine? Cică Canada caută tăietori de lemne. Mereţi la prekinu’ Vereştoi în practică şi apoi mintenaş imigraţi dincolo de Balta cu Scrumbii şi dincolo de paralela 70.

Team Building

4 Septembrie 2009

Azi plec în team building cu fetele!

adică cu regina si cu prinţesa moştenitoare, că încă nu am60 de ani să o ard cu puştoaice.

în program: nişte grătărel inspirat de creatoru. Da, măria-ta, voi grătări!

Sâmbătă, 5 septembrie, la ora 19, la intrarea Şincai din Parcul Tineretului, Urban Soup Night revine cu un nou eveniment de strângere de fonduri pentru susţinerea secţiei de terapie intensivă pentru nou-născuţi de la Spitalul de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu”.

Sâmbătă seara aducem în acelaşi loc supă aromată şi fierbinte, artă urbană (tape people, grass stencils & bug invasion), paşi de dans irlandez de la trupa Irish Way şi multă voie bună, totul  într-un scop caritabil.

Evenimentul este organizat în cadrul proiectului Soup Nights România, iniţiat de bloggeri din Bucureşti, sătui să tot vadă lumea din jur plângându-se de condiţiile proaste din şcoli şi spitalele pentru copii.

Bucătarii “urbani” ce vor pregăti 500 de porţii de supă sâmbătă seara sunt Viorel Copolovici şi Victor Melian. Alături de ei vor fi prezenţi şi oameni cunoscuţi din on-line-ul românesc, cu toţii susţinători ai cauzelor sociale.

Despre spital

Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Grigore Alexandrescu este cel mai vechi spital de copii din România şi din Balcani, fiind înfiinţat în jurul anului 1857 de Alexandru Dimitrie Ghica, Caimacam al Ţării Româneşti. Clădirea iniţială a fost ridicată în 1886, fiind primul local stabil al Spitalului de copii. Acelei clădiri i s-au mai adăugat şi altele de-a lungul timpului, Spitalul Grigore Alexandrescu fiind în acest moment cel mai mare spital de copii din România.

Din 1992 funcţionează Fundaţia Spitalului Clinic Central de Copii Grigore Alexandrescu, înfiinţată la iniţiativa medicilor spitalului, care îşi propune să lupte împotriva neajunsurilor materiale şi contra bolilor (fizice sau mintale) şi să promoveze protecţia sănătăţii tuturor copiilor din România.

Cu 70 de ani în urmă a început cel de-al doilea război mondial.

1 septembrie este o zi relevantă în istorie.

o mărturie interesantă despre nebunia ce a început pe 1 septembrie 1939 şi nu s-a încheiat decât la finele lui 1989… aici.

Catch22

31 August 2009

Habeamus alegeris, în latina de şantier.

Prinţul spune că 22 ar fi o zi cu adânci semnificaţii negative. Deci, ce mai chestie se poate întâmpla:

O să câştige Oprescu şi o să facă o aftostradă suspendata deasupra Romaniei. Nasol va fi de cei ce vor cădea prin România…

sau o să câştige Antonescu şi premier va fi Patriciu, care va scoate ţara din criză în 3 luni şi o va vinde cu profit la uiguri, nişte vecini d-ai kazacilor. Nasol va fi de dezvoltatorii imobiliari, care vor trebui să se reprofileze pe corturi.

sau o să câştige Mircea cel Tânăr şi … duuuh… o să… o să fie bine. Nasol o să fie pentru el. Ar fi al doilea preşedinte socialist, deci o să fie bine, indiferent. Toată lumea va primi 25.000 de euro numai să fie de acord. Nasol va fi de ăia la care va ajunge nota de plată…

sau o să câştige Băsescu şi criza economică va fi abolită, că oricum ăştia cu prognozele sunt varză. Deci vom sărbători ieşirea din criză odată cu începerea unui nou cincinal şi cu ridicarea la rang de Guvern a ministerului turismului şi sportului. Loganul albastru va fi înlocuit cu un Sandero negru. Stepway!

Sau o se chiştigă Kelemen Hunor preşedintie şi atunciea tătă ţara devine autonom şi face festivaluri cu uniformă paşoptiste şi mere se bate plăcuţ bilingv. Atila Vereştoi va fi numit ministrul mediului, Loţi-bacsi va fi ministrul integrării totale iar premier va fi numit CV Tudor. În felul acesta, în România nu va mai fi niciodată criză economică, nemaiavând loc de cea politică. Nasol va fi angajaţii de la aeroportul internaţional Otopeni… surse de surse spun ca acesta va fi mutat la Turgu Mureş.

şi mai era ceva: Prinde22.

e un clenci undeva… fire-ar!

acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Cu excepţia numelor, nimic din această povestire nu este adevărat şi nu trebuie citit altfel decât ca o poveste de ficţiune. FICŢIUNE, nu fricţiune.

Unicul meu gând este, în această după amiază fleşcăită şi fierbinte de vineri, să ating uichendul cât mai repede şi, dacă se poate, fără spasme.

Dar chiar când intrasem eu în AMR 3 ore, mi-a trecut pe la ureche o rachetă anti-pi-ar, modelul DES VL-iRi, de mi-a stat lenea în gât.

Am pus mâna pe telefonul roşu şi am sunat unicul artilerist care m-ar fi înţeles.

… care m-a înţeles.

… e vineri.

mulţumesc

Cauză şi efect

28 August 2009

Scobesc forumul softpedia pentru un weekend cu fetele la munte şi evident, meticulos din fire, am început cu unde să NU ne cazăm.

Horror. după 10 pagini de poveşti de nici Stephen King nu şi-ar fi imaginat, m-a pleznit în frunte o palmă. Am privit-o nedumerit: era palma mea.

Glumă de şcolar, nu?

Cred ca două din trei referiri negative erau despre pensiuni din zona Bran Moeciu. Uite un exemplu oarecare, din nenumăratele. Ceea ce mi-a adus aminte de asta.

Există evident o explicaţie. După un val de dezamăgiri în vara-toamna lui 2008, cei ca mine, care-şi preţuiesc alea câteva zile libere şi nu vor să le fută aiurea, au căutat referinţe şi citind poveştile de acolo, s-au dus în altă parte, de la bun început.

La asta s-a mai adăugat şi criza economică.

Doamna Ciccone nu este de acord cu discriminarea, sigur, tolerează poponarii, dar este interzis să fumezi în apropierea domniei sale. Doamnă, de ce discriminaţi fumătorii?

Ceea ce m-a deranjat a fost faza idioată cu antidiscriminarea: să te echipezi în ţigancă, să vorbeşti ţigăneşte într-un oraş astenizat de ţigani, într-o ţară obosită de porcăriile ţiganilor, e un pic cam mult. Felicitări românilor care au huiduit-o pe madam Ciccone şi au descumpănit-o. şi MUltă Iubire Eternă idioţilor săi de consilieri care au lăsat să spună tâmpenii pe scenă.

Cu atât mai mult cu cât în fiecare dimineaţă sunt şanse solide să citeşti, prin ziare, aşa ceva, sau pe bloguri, din aceeaşi categorie.

Doamna Ciccone, iubitoarea de ţigani, v-aţi muta în Satchinez, să vă dea un pic copilul  la tomberon vreun borât nespălat, pe jumătate sălbatic?

Up yours, cucoană!

Editat mai târziu: iete unu’ şi mai fioros ca mine, acilea. numai că, supriză, şi la el e acelaşi comentariu, cu acelaşi link despre George Lăcătuş, de la Cotidianul, postat de acelaşi Ionuţ Dumitrescu. Frate, erai azi de serviciu?

a trecut un an

26 August 2009

pe 18 august am împlinit un anişor de pi-ar.

am rezistat…

… ispitei de a scrie mai multe şi mai dnecititele pe blog

… şocului cultural provocat de faza cu rapoartele (pedefeuri, icsceluri şi tot aşa)

… tentaţiei de a explica unele lucruri direct şi nemijlocit

… frustrărilor de a citi – nu de a scrie – ştirile

… dorinţei de a o tuli-napoi într-o redacţie – dar care?

deşi impresia mea despre pi-ar era cam asta, patru luni mai târziu, am descoperit altceva.

Cele mai mişto constatări:

câteva luni de zile, la şedinţe, unii clienţi mă priveau uşor temător şi-mi spuneau: Eugen, asta nu e de dat / e ofdărecord şi tot aşa. Nici chiar pe blog? – răspundeam suicidal…

restul constatărilor intră la categoria „am rezistat…” etete, pare-se că am căpătat discernamânt!?

acu… am şi eu o fixaţie: oare cât de mult m-am schimbat într-un an de pi-ar?

Cineva să i-o repete doctorului bezmetic: banii sunt prea preţioşi ca să-i arunci pe tâmpenii.

Sau e o „roată” pentru albit bani că tot vine campania electorală?

Oricum ar fi, RUŞINE, primar bezmetic ce eşti!

Eu am absolvit o universitate privată, Hyperion, in 1994. Am fost în prima promoţie de studenţi la particulari a Patriei, care patrie şi al său feseneu s-au străduit să ne facă să nu uităm prin ce am trecut. Dintre multele aspecte, îmi amintesc de obsesia profesorilor, a conducerii, de a respecta programa ministerului şi de a ne ajuta să avem la final nişte diplome RECONSCIBILE. Asta însă nu ne-a scutit de futaiul de rigoare la examenele de licenţă de la facultăţile de stat – eu am avut plăcerea de a mai studia un pic jurnalismul la biblioteca FJSC, citind în perioada 1995-1998 o mulţime de cărţi de ficţiune despre presă. Dar asta era regula şi nimeni de la Hyperion nu m-a sfătuit s-o ignor.

Într-o totală şi uluitoare contrateză cu atmosfera de conformitate din secolul trecut este însă şefimea de la Şpilu Hapleţ. Sigur, sfidăm ministerul şi pe toanta aia, detalii aici, ne judecăm, ne ţigănim etc. În caftul ăsta maidanez, niciunul dintre bolovanii de la Spilu Hapleţ nu şi-a pus problema ce vor face copii ăia fraieriţi. Încerc să mă re-imaginez student în anul III sau poate chiar IV, deci la un pas de absolvire, cu ai mei plătind la greu taxele şi cu conducerea universităţii în proces cu ministerul… şi cu perspectiva ca cei mai importanţi ani din viaţa mea să fi fost irosiţi degeaba. E mai rău decât dacă i-ar fi luat în armată!

Nu cred şi nimeni nu mă va convinge vreodată că autonomia universitară poate sau trebuie să se aplice şi la programă. C-o fi bună, c-o fi proastă, dacă înveţi altceva decât restul lumii, altfel, rişti să te trezeşti, după patru ani şi o chină de bani, că ce ştii tu nu are valoare pentru restul ţării.

După tot acest circ, ce deducem: că studenţii de la Spiru Haret învaţă altceva, în alt mod, pe alte criterii de performanţă, materia predată la fel în toate celelalte instituţii similare, de stat şi private?

Din nefericire, din caftul între mahării de la Şpilu Hapleţ şi ministerul educaţiei, caftiţi vor ieşi numai studenţii. Mă rog, persoanele cărora li s-a spus că ar fi studenţi…

Şi totul dintr-o lăcomie incredibilă… auzi, învăţământ la distanţă! Adică prin poştă.

Ca de obicei, Daniel Oanţă o plesneşte la marele fix.

dovada, aici.

uite un extras:

În zilele ce urmează, toţi secretarii de stat, directorii şi directoraşii de prin ministere şi agenţii vor avea şedinţe de taină cu rubedeniile şi pilele angajate. Pe ordinea de zi, un singur punct: cum facem să ne scăpăm pielea şi privilegiile, să ne-ncasăm în continuare 90% din fondurile de premiere, iar p’ăştialalţi să-i trimitem la plimbare. Sau cum a zis Boc, în concediu fără plată.

delicios, nu?

Cei doi operatori şi-au împărţi frăţeşte care cum a apucat reţeaua şi abonaţii companiei New Com, scrie Ziarul Financiar.

probabil exclusivitate…

ce titlu?

9 August 2009

Pe 3 august, scriam că PDL şi PSD au îngropat securea războiului, dar nu prea adânc şi oricum au marcat bine de tot locul, vorba aia, în caz că…

Uite şi mâţa moartă

Pariuri-ceva?