Amintiri

26 Ianuarie 2011

Prin 2005, pe când puricele se potcovea cu 100 de ocale şi tot sărea de-al naibii până acolo unde nu se avântă decât vulturii, publicam în revista eWeek o analiză despre utilitatea aplicaţiilor software în medicina veterinară. Cititorule, tu ce scriai în august 2005?

Pe o margine de drum, undeva în comuna Dragalina din judeţul Călăraşi, o văcuţă c-o etichetă galbenă în urechea dreaptă ne priveşte inexpresiv în timp ce rumegă tacticoasă câteva fire de iarbă. Colegul meu, Marian Teodorescu, o fotografiază de zor: avem cu toţii ceva în comun – figurăm în câte o bază de date. Noi, la Evidenţa Populaţiei, ea, văcuţa, în baza de date a Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, creată şi întreţinută de IQ Management. Cineva a numărat deja cam câte animale trăiesc prin gospodăriile rurale.

Acest articol reprezintă o premieră în presă românească şi urmăreşte să demonstreze că tehnologia informaţiei are aplicaţie, la propriu, şi la coada vacii.

Alin Chiran este medic veterinar. El şi soţia sa au concesionat serviciile sanitar veterinare pentru două comune din judeţul Călăraşi, Modelu şi Dragalina şi prestează servicii de medic veterinar pentru animalele din mediul rural, pe bază de contract cu statul. Activitatea lor este supervizată de colegii lor medici angajaţi ai statului, care au statut de inspectori. Practic, întregul suport sanitar veterinar în mediul rural este asigurat de medicii concesionari de circumscripţii. La fiecare patru-cinci circumscripţii avem un medic veterinar zonal care supervizează totul. Aceşti medici zonali sunt, la rândul lor, monitorizaţi de Direcţia Judeţeană. În plus, şi IQM ne monitorizează, dar mai mult pe partea de acurateţe a introducerii datelor. Oricum, în judeţul Călăraşi, crotalierea la ovine şi bovine s-a făcut în proporţie de 90%. În Dragalina numai sunt aproximativ 2.800 de gospodării. „Este numai una dintre circumscripţiile de care sunt responsabil. Eu şi soţia mea, concesionari aici, avem şi Modelu, cu încă trei angajaţi. Noi cinci răspundem de vreo 5.000 de gospodării, cu un total de aproape 2.000 de bovine, 5.000 de ovine, sute de porci şi capre” – explică tânărul medic.

Pe la începutul primăverii, Chiran şi angajaţii săi au demarat operaţiunea de „crotaliere”. Termenul (nu numai în IT există cuvinte bizare) de la crotaliu – eticheta aceea galbenă. Scopul acestei acţiuni a fost şi este posibilitatea de a identifica provenienţa oricărei bucăţi de carne vândută la magazin: de unde provine, unde a fost sacrificat animalul, cine a procesat etc., precum şi de a depista, urmări şi limita bolile la animale. De asemenea, crotalierea reprezintă şi un puternic inhibator pentru furturi – nici un animal nu va mai fi acceptat, de pe la sfârşitul anului, la abatoare fără a i se face dovada provenienţei. Astfel că va fi inutil să se mai fure – ca acum – porcul omului din bătătură pentru revânzare. Operaţiunea vizează înregistrarea la nivel naţional a vacilor, oilor, caprelor şi a porcilor, caii făcând parte din alt program (cel cu implantarea mocrocipurilor). Care este totuşi legătura dintre crotalierea de la sate şi tehnologia informaţiei?

Operaţiunea

Odată crotaliat, animalul primeşte o identitate clară, cu un cod numeric personal ca la om, unic în Europa, pentru că România are alocat un cod al ei. Odată marcat animalul, se completează un formular în trei exemplare, din care unul rămâne la proprietar, unul merge la Direcţia veterinară locală şi unul rămâne la medicul veterinar local. Acesta introduce apoi datele proprietarului şi pe cele ale animalelor din gospodăria acestuia în aplicaţia din calculator, vărsând apoi datele proaspete în baza de date centrală prin intermediul unei conexiuni Internet wireless. Astfel, toate animalele mari vor figura într-o bază de date naţională şi orice funcţionar de la orice Direcţie Sanitar-Veterinară poate accesa baza de date pentru a vedea aceste informaţii. Deocamdată însă concesionarii nu pot face sondaje similare decât prin intermediul lor.

Lucrurile au debutat cumva plat, ca să ilustrăm întocmai realitatea oricărui demers de la centru, la români. „La un moment dat, am primit dispoziţii de la Direcţia Judeţeană să demarăm operaţiunea de crotaliere, s-au fixat tarifele, dar fără a ni se cere părerea, am semnat contractele şi operaţiunea a pornit. Calculatorul a venit prin Direcţie, l-am ridicat pe proces verbal, la fel şi telefoanele Zapp. Vreau să menţionez că nu am avut nici un fel de problemă nici cu calculatorul şi nici cu comunicaţia Zapp – am auzit că au avut probleme cei care au avut conectare prin Romtelecom, până când s-a reglat colaborarea cu RDS” – povesteşte Alin Chiran. Calculator? Internet wireless de la Zapp? Sistemul de operare? Linux, însă cine s-a mai priceput, în afară de grijit animale, şi la IT, a mai pus un hard în plus şi pe acesta a instalat un Windows. În fond, românul este dependent de bricolaj.

Detaliile

„Deocamdată nu am operat decât intrări în baza de date, nu şi ieşiri. Între timp, animalele s-au mai vândut, au mai fost duse la abator, dar nu am avut formularul de hârtie la dispoziţie, chiar dacă acesta există în format electronic. Din septembrie, trebuie să intrăm în normal şi cu ieşirile – trecerea de pe certificatele sanitar-veterinare pe aceste formulare” – explică medicul din Dragalina. „Să spunem că Nea Cutare a plecat la târg la Călăraşi. Acolo lucrează un medic veterinar de stat, care a notat intrarea animalului – la vânzare. Ceea ce noi trebuie să facem este să armonizăm intrarea de la el cu ieşirea de la mine. Oricum, reţeaua funcţionează.” Acum, că au animalele marcate, oamenii nu-şi mai permit să le vândă sau să le plimbe după cum vor ei. Înainte, se practica rulajul de tip „ia tu capra mea, da-mi capra ta”, acum însă nu se mai poate face aşa ceva decât cu acte, cu certificat. Oricum, acţiunea de crotaliere, mai ales a ovinelor, a fost şi este pitorească – cum în câmpie stânele sunt risipite printre bălţi, pe aiurea, la unele nu ajungi decât cu bacul, dacă nu-i viitură sau secată gârla.

Sursa

Undeva lângă de Bucureşti, într-o clădire discretă, câţiva oameni de ştiinţă stau în faţa monitoarelor de calculator şi clipocesc necontenit la tastatură. „Uite, a intrat Cutare din X, cu şapte vaci şi 20 de porci, a muncit ceva omul ăsta!” În fiecare zi, ei monitorizează şi întreţin o activitate similară celei unui furnicar şi care s-a concretizat, până la închiderea ediţiei, cu înregistrarea a peste 13 milioane de vaci, oi, porci şi capre în întreaga României. „Este mai mult decât o numărare, practic se realizează identificarea în mod unic a tuturor animalelor din România li se alocă un identificator similar cu cel al CNP-ului pentru oameni sau a codului unic de identificare pentru persoane juridice şi pe această bază se poate constriu o adevărată reformă în sistemul creşterii animalelor, pentru că acestui identificator al animalului i se adaugă toate elementele care sunt necesare pentru monitorizarea stării de sănatate şi impactul lor aspra oamenilor prin cunoaşterea stării de sănătate şi se urmăresc produsele de origine animală de la fermă la furculiţă” – explică Ovidiu Vladu, preşedintele IQ Management. La nivel european, operaţiunea de crotaliere a devenit o prioritate strategică după apariţiea encefalopatiei spongiforme la bovine.

La noi, odată cu semnarea documentului de poziţie şi încheierea negocierilor pe capitolul Agricultură, s-a determinat cadrul legal. Primele încercări s-au făcut în 1999, dar practic s-au finalizat în perioada 2002-2004, urmând ca în cursul acestui an să se treacă la implementarea propriu-zisă pentru toate speciile prevăzute în program.

Scriptic, ste vorba de trei proiecte: unul finaţat şi asistat de Phare, cel pentru identificarea bovinelor, respectiv un proiect guvernamental pentru animalele mici, caii având un regim şi un proiect separat. Prin aceste trei proiecte cu reglementări separate s-a realizat un sistem unic integrat pentru identificarea animalelor din toate speciile. S-a realizat la nivel de strategie şi pentru că noi am fost câştigători ai licitaţiei atât la proiectul Phare cât şi la cel la nivel guvernamental românesc, prin procedurile comune agreate atât de experţi de la Uniune, cât şi cu experţi de la Autoritatea Naţională  Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, s-au unificat primele două proiecte. Operaţiunea de crotaliere este la final, un final care are două etape: finalizarea aplicării etichetelor, a buletinelor de identitate, operaţiune care practic s-a încheiat în proporţie de 95%. A doua componentă este introducerea datelor în baza naţională de date, acţiune care e îndeplinită cam în proporţie de 60% la finele lunii august, pentru că s-a dat prioritate identificării. În total, sunt distribuite în ţară 2.300 de calculatoare dintre care 2140 sunt conectate. Ritmul mediu zilnic de creştere a bazei de date este de 100-120 de mii de animale care sunt nou înregistrate

Conceptul

IQ Management a câştigat licitaţia în fruntea unui consorţiu în care este membră şi Keisley International, al doilea producător mondial de echipamente de identificare, atât din cele pe polietilenă cât şi din cele electronice. Din consorţiu  mai fac parte, în calitate de subcontractanţi, NDL Computerland care asigură dotarea şi mentenanţa hardware, în calitatea lor de reprezentanţă ai companiilor IBM, HP şi Fujitsu Siemens, respectiv Zapp şi RDS care asigură comunicaţiile. De asemenea, printre membri se numără companii de unde au fost achiziţionate achiziţionat produse software. Totul se bazează pe Linux.

Întreg proiectul a fost destul de afectat de o serie de probleme în ceea ce priveşte partea de derulare normală a unor raporturi contractuale cu beneficiarul sistemului. Ovidiu Vladu explică: „Ca să înţelegeţi care sunt cei implicaţi direct o să vă descriu cele trei paliere pe care acţionează Autoritatea. Palierul de bază este constituit din circa 2.400 de medici veterinari care au în grija circumscripţii sanitar veterinare. Aceştia asigură asistenţa sanitar veterinară pentru animalele de pe raza circumscripţiei. La nivel judeţean este constituit al doilea palier, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, care are în grijă un judeţ prin intermediul unei verigi intermediare numite circumscripţii sanitar veterinare zonale. Direcţiile judeţene sunt organe care îşi exercită prerogativele prin circa 100 de persoane. Palierul superior este reprezentat de Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, aflată sub directa coordonare a ministrului Agriculturii, dar independentă din punct de vedere financiar. Noi a trebuit  să dotăm cu câte staţie de lucru toate cele 3 paliere. Asta înseamnă circa 3500 de computere care să poată avea şi o conectare la Baza Naţională de Date online sau offline.”

Principiul de funcţionare este destul de simplu: să spunem că o gospodărie are porci înregistraţi. Vinde un porc la abator. Acesta este scăzut din baza de date o dată  cu emiterea documentului de mişcare, pentru că acum animalele nu mai au voie să se mişte dintr-o gospodărie în alta decât cu un certificat de sănătate, formular de mişcare. E o prevedere care este respectată. Astfel se poate şti că un animal a plecat din gospodăria A fie spre o altă gospodărie fie spre punctul de sacrificare. Certificatul este emis de medicul veterinar. Carcasa din abator este încadrată într-un parametru de calitate şi se generează un cod de bare cu informaţiile menţionate: animalul, gospodăria, locul în care a fost tăiat. Această informaţie se transmite pe fiecare dintre bucăţile de carne care pleacă mai departe în procesare. Pentru animalele identificare toate aceste informaţii sunt deja in magazine. După 30 iunie 2006 fiecare bucată de carne va putea fi identificată. Totul este şi va fi posibil datorită utilizării intense a tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor. Şi apropo de utilizarea IT, întreaga infrastructură informatică este bazată pe Linux, ideea fiind de a utiliza sisteme de operare care să permită asigurarea de asistenţa de la distanţă a tuturor staţiilor de lucru. „Am preferat pentru facilităţile de siguranţă platformele Linux pe fiecare staţie, iar în ceea ce priveşte sistemele centrale pe care le utilizăm, avem o platformă de administrare IBM şi platforme Java pentru aplicaţiile dezvoltate pentru medicii veterinari” – explică unul dintre administratorii sistemului. Calculatoarele au fost comandate fără sistem de operare, care a fost instalat ulterior, cu elementele de siguranţă şi preîncărcat cu datele pe care culese în perioada de pregătire a proiectului. Au fost săptămâni la rând în care participanţii la  proiect au muncit non stop, descărcând camioane cu calculatoare, instalându-le sisteme de operare, testând aceste sisteme, instalându-le facilităţile de comunicare anume setate pentru fiecare viitor utilizator şi apoi reîncărcând totul în camioane. Dar testul cu adevărat dur a fost acela al introducerii TUTUROR localităţilor ţării în baza de date. Preşedintele IQ Management explică de ce:

În România sunt peste 16.000 de localităţi, destul de riguros definite – dar numai textual, nu şi grafic. Ca atare, IQ Mnagement a făcut inclusiv hărţi: „Am cumpărat de la Agenţia de Cadastru hărţi pentru fiecare judeţ şi am pus etichete pe fiecare localitate ca să putem deosebi de exemplu comuna Ştefan cel Mare din nordul judeţului de comuna Ştefan cel Mare din sudul judeţului şi aceasta pentru a identifica cu exactitate fiecare gospodărie. Şi au mai fost şi altele” – povesteşte Ovidiu Vladu.

Dincolo de meritele pentru crearea sistemului informatic, proiectul dus la capăt de IQ Management are meritul de a adus dovada indiscutabilă a faptului că, pentru a asigura comunicaţii decente în mediul rural, nu este nevoie de cine ştie ce proiect de anvergură naţională de cablare în neştire a ogoarelor. Au existat oficiali care au insistat, drept-îi că nu foarte ferm, pe acest proiect, după care schimbarea de regim politic a pus pe fundul sertarului disiparea telecomunicaţiilor la sate.

 

Ofiţăranu’

24 Ianuarie 2011

Să fie clar: vorbim de durii care purtau epoleţi cu steluţe pe umeri în 1989-1990, pe când eu făceam armata şi slujeam patria socialistă.

Lor, noi trupeţii, copii fără minte luaţi de acasă să ne jucăm de-a soldaţii, le spuneam „ofiţărani”.

Numai câţiva nu erau ofiţărani, ci erau „locotenentu’ Cutare”, „maioru’ Cutărescu”, „colonelu’ Cutăreanu”. Ceilalţi se purtau uneori cu trupa mai rău decât gradaţii – pentru tineret, gradaţii erau tot soldaţi în termen, dar avansaţi caporali sau sergenţi. Ofiţerilor nu le păsa de noi, nu le păsa de nimic. Ei erau în Olimpul lor meschin.

Şi mai erau subofiţerii. Fiarele, animalele. Ţărănoii cu maxim 12 clase, unii ajunşi „adjuvanţi” – supremul grad – după o viaţă de trăiri kaki şi beţii crunte, erau de o sălbăticie şi răutate incredibile. Ţin minte cum retardul de plotoner de nu ştiu care (plin de table pe umeri) se distra dându-ne apă rece brusc, atunci când făceam săptămânalul duş.. că da, duş în armia română se făcea numai sâmbătă după amiază.

De câţiva ani, armata română este o treabă numai pentru profesionişti, însă mulţi dintre pensionarii de astăzi sunt acei ofiţărani şi subofiţeri brutali de acu’ 10-20-30 de ani.

Închei aici, că trebui să mă caut de-o lacrimă.

Adrian Păunescu a fost un poet genial, dar geniul său a servit fie propriei pofte, fie dictaturii comuniste pe care a slujit-o cu pasiune, orgoliu, răzvrătire şi genialitate, evident.

Sunt suficient de bătrân să fi prins ca adolescent primele zile ale cenaclului Flacăra. Ridicarea şi decăderea sa.

Nu am fost niciodată la un „live”, pentru că mi-au fost suficiente transmisiunile în direct, ore lungi, în fiecare duminică după-amiaza, ale Cenaclelor sale – întrerupte nnumai pentru Telejurnalul de seară – şi asta ar trebui să spună tot, pentru o perioadă în care programul TV dura câteva ore şi avea ca unic scop spălarea poporului pe creier.

Cenaclul Flacăra îmi trezeşte amintiri neplăcute – mai ales valul de naţionalism isteric, de gonflare a unor calităţi fie inexistente fie amorţite. Câţiva ani, cât s-a dat la televizorul socialist, Cenaclul Flacăra a spălat pe creiere milioane de tineri, faimoasa „generaţie în blugi” care era de fapt în curul gol şi mai ales cu stomacul gol. Dar visa frumos şi se încolonase cuminte într-o manifestare culturală organizată, controlabilă, utilă puterii lui Ceauşescu, cel care abia reîntors dintr-o vizită în China lui Mao, în 1971, proclamase revoluţia culturală şi la noi, în căutarea „omului multilateral dezvoltat, element de bază al societăţii socialiste în ridicarea până la culmile sale, comunismul”. (fincă ceteam cu intonaţie şi talent, aveam sarcina patriotică de a ceti din Scânteia la orele de dirigenţie, de unde şi rămăşiţele de limbă de lemn ale Iepocii)

Versurile lui Păunescu, geniale, repet, au ţinut de foame şi speranţă câtorva milioane de tineri, deturnându-le atenţia de la realitate. Aveam colegi şi colege care trăiau într-un univers paralel, aveam inclusiv profi a căror atitudine semăna izbitor cu cea a naziştilor – suferind de o indoctrinare incredibilă. Mulţumesc părinţilor mei pentru scepticismul sănătos şi suspiciunea faţă de această revărsare de „libertate de exprimare”, bucuria nebunilor.

Atenţie la omagierea „eroilor”. Cum nici Eminescu n-a fost un sfânt, ci doar un poet genial, dar ca om la fel de păcătos ca vedetele de tabloid de astăzi, nici omul Păunescu n-a fost mai breaz, la vremea lui, decât „vedeţii” cu freză cocoş din zilele noastre – dovadă valul de copii din flori cu foste amante care nu se mai termină parcă…

Şi recunosc, nu i-am citit nicio poezie. Mi-a fost de ajuns să îl ascult ani la rând, în direct, recitând cu un talent hipnotic, pe scena Cenaclului. De fapt, acest talent al declamaţiei l-a propulsat: câţi poeţi ştiu cu adevărat să-şi recite propriile versuri astfel încât să hipnotizeze mulţimi fără număr?

Versuri geniale, motivaţii omeneşti!

Onoraţi numai poetul şi arta sa de a potrivi cuvintele în rime. Lăsaţi omul să se odihnească în pace!

 

Muieţi îs posmagii?

29 Iunie 2010

Statul politico-mafiot inventat de Iliescu, perfecţionat de Năstase şi exploatat la întregul potenţial de Băsescu, Tăriceanu şi Boc şi-a atins perfecţiunea.

Boborul votac preferă să zacă acasă, pe banii statului, pe banii din ajutorul social, pe alocaţiile copiilor, sau pe pensii de caz de boală, în timp ce angajatorii dau cu basca de pământ căutând muncitori.

Din nefericire, lenea nu doare, iar clientelismul politic a anesteziat şi ultima dâră de motivaţie.

Citeşte în Gândul despre culmea lenei – uite pe ce se duc impozitele noastre, ale fraierilor care muncesc 12 ore pe zi.

http://www.gandul.info/news/cel-mai-mare-exportator-de-legume-alearga-cu-autobuzele-dupa-muncitori-in-4-judete-6457335

Bă, chiar nu muriţi?

„Bugetar” adevarat este educatoarea fii-mii.

8-900 lei pe lună, salariu. Cu reducerea de 25%, e jale. Infirmiera – care controlează în fiecare dimineaţa patacii să nu aibă febră şi roşu-n gât – va avea 600 de lei. şi totuşi…

„Noi nu ne putem nici măcar permite grevă, că rămânem fără bani. Vom avea grijă de copii şi cu 600 de lei pe lună”. Femeile sunt disperate.

Fii-mea ştie vreo 10-11 cântecele şi vreo 5-6 poezii. Un record fenomenal, pentru un copil altfel căpos rău. „doamna Eliza” în sus, „doamna Eliza” în jos. Şi astăzi, copiii au fost la grădi, s-au jucat, au învăţat cântecele, se pregătesc de serbare. Cu educatoarele.

Aşa că cine este în piaţa Victoriei, la miting?

Cine încă are suficienţi bani. Adevărul este usturător şi vine de la Isărescu.

PS: Sunt curios dacă se va aventura vreo televiziune, vreun ziar sau online să calculeze nota de plată a mitingului de astăzi, din Piaţa Victoriei.

Nu s-a terminat

7 Mai 2010

Salariile bugetatilor tăiate cu 25%, pensiile şi ajutoarele de şomaj tăiate cu 15%.

Nu, nu s-a terminat. E numai o ajustare. Aceste venituri oricum sunt mici, prea mici pentru ca cele câteva procente din ele să conteze cu adevărat, la scară macroeconomică.

Şocul real iar a fost amânat. Menţinerea deficitului bugetar în T1 aproape de ţinta convenită cu FMI a fost posibilă numai printr-o nesimţire apoteotică faţă de mediul privat – există facturi neplătite de peste jumătate de an, pentru care însă TVA a fost deja achitat.

Spre toamnă, vom constata cu toţii că paleativul cu reducerile nu a fost de niciun folos. Atunci, cu datorii şi mai mari, cu şi mai mulţi şomeri şi sărăciţi, bandiţii de la guvernare vor creşte TVA. De la 1 ianuarie 2011. Nu, nu s-a terminat!

1995. Sau poate 1996, că mdeh, am cam îmbătrânit şi mai uit date.

Dar nu uit feţele oamenilor şi poveştile lor. Aşa cum nu o să uit cum a devenit Mircea Badea, un puşti simpatic, dar neştiut de nimeni, vedetă peste noapte, la Tele7abc, după ce Teo l-a luat la matinal.

Acum, Teo este politician, iar Mircea criticul presei şi al clasei politice. Sunt curios cum o va critica public Mircea pe Teo :). Deocamdată a dat-o pe Băsescu.

Devine tot mai interesant.

cu ură, despre ceauşescu

26 Ianuarie 2010

cu multă ură. fără să uit şi fără să iert.

dacă ţi se pare exagerat, citeşte la zvoner. via zoso.

Smokie

27 Decembrie 2009

Cronţăn la computer, fetele se joacă jocuri şi la TVR2 cântă Smokie.

Neneii ăştia au peste 60 de ani. Cântă de 40. Cântecele simple, uşor de fredonat, cu versuri simple, uşor de lălăit. Muzică de uns pe urechi. Needles’n Pins…

Azi, cât ne-am plimbărit cu machina prin oraş, că ploua, am ascultat Mondial şi Semnal M. Aştept să-şi treacă pe digital discografia şi „canadienii” de la FFN  şi gata, se cheamă că tot ce ascultam pe vinil acu’ peste 20 de ani, la ai  mei, e din nou cu mine.

Hai să vedem: cine îşi mai aduce aminte peste 40 de ani de beismănt-jecs sau de piţiponcii şi piţipoancele cu nume de spaimă din şoubizu’ băştinaş?

… urlând dement prin unitatea militară UM02374 „A fugit dictatorul!”

Trecuseră cinci zile de la prima alarmă, aia cu „plecăm la război împotriva ungurilor care au invadat Timişoara” şi între timp, huliganii care conlucrau la şubrezirea orânduirii multilateral dezvoltate se transformaseră în eroii revoluţiei.

Apoi, toată soldăţimea s-a adunat în faţa televizorului, într-un dormitor cazon. Fum – să-l tai cu cuţitul. La televizor, un nene cu ochelari groşi ţipa „Armata ie cu noi”. Lume multă, înghesuială, ştiri bezmetice. Imagini cu soldaţi îmbrăţişaţi de civili. Gagici!

Cum adică, bă, a fugit Ceauşescu?

Neah, e caterincă, sigur e o filmare ceva cu Nicolaescu…

Nu bă, ie pe bune!

Apoi comandantul unităţii ne-a adunat pe platou şi ne-a aplicat un discurs a la Napoleon, din fix acelaşi loc în care cu o seară înainte tuna şi fulgera împotriva bandiţilor care ameninţă securitatea ţării. Ofiţerii erau foarte stânjeniţi şi suspect de amiabili: „băi băieţi, c-o fi, c-o păţi, ia băi leat o ţigărică cu filtru” în fine, cea mai tare fază a fost când comandantul ne-a rugat – chiar aşa – să nu ne mai adresăm cu „tovarăşu gradu'”, ci să spunem „domnu’ gradu'”.

Fiind revoluţie, nu am mâncat nimic la prânz. Apoi a venit seara şi primele împuşcături. În clipa aia, ne-am umplut toţi de nedumeriri: la televizor, un tip destul de elegant şi calm – în turma aia de disperaţi – tot îndemna „veniţi să apărăm televiziunea, veniţi s-o apărăm de terorişti”. Şi apoi, am văzut imagini cu puhoaie de civili îngrămădindu-se în curtea televiziunii, printre tancuri, apoi trasoare, oameni pe jos, oameni fugind, panică, nebunie, „se trage!”, morţi, sânge, haos.

Şi în timpul ăsta, 100 şi ceva de militari în termen o frecau la televizor în UM02374 comentând dibace în cât timp şi cu câtă muniţie poţi rade curtea televiziunii dacă ai o singură puşcă mitralieră de 7.62.

Tactician din fire, am răcnit în gura mare: „băi, da’ de ce nu ocupă ăştia vilele din jurul televiziunii, să-i scoată de acolo pe terorişti, să nu mai tragă în curtea televiziunii?”

Bicoz, bibane…

După 20 de ani încă stau şi mă întreb: chiar aşa, de ce nu au fost luate cu asalt clădirile din care „se trăgea”? De de am zăcut în unitate noi, soldaţii, în timp ce civili se ciuruiau între ei? Cine a fost dobitorul care a ţinut zile întregi unităţile militare desfăşurate în spaţii largi, în pieţe, vorba aia, ca ţintele la bâlci? Cine a fost criminalul care interzis trupelor să ia cu asalt obiectivele ostile – sau ce părea a fi ostil?

Hai cu răspunsurile în 100 de ani!

Indicativ Ştefan cel Mare

17 Decembrie 2009

Este ora 22:04 şi îmi aduc aminte că acu’ fix 20 de ani suna alarma în UM02374, o unitate militară oarecare situată pe câmpul de la sud-vest de Bucureşti, pe drumul spre Măgurele.

Indicativul a fost Ştefan cel Mare. Am stat două ore d-ampulea pe platoul unităţii, apoi turma de pifani a fost îndreptată spre magazia de armament. Atunci m-am speriat: am primit flintele cu baionetă rabatabilă în patru muchii, alea cu care făcuserăm instrucţie în toamnă, şi pe al căror încărcător era gravată misterioasa cifră „1939”.

Până spre dimineaţă – când am predat flintele înapoi şi ne-am cărat la somn – am stat ca oile pe platou, înţepeniţi de frig, năuci de câte ţigări am fumat – uluitor, ofiţerii ne-au încurajat chiar, pentru prima dată, să ne aprindem ţigările în formaţie – şi şi mai năuci de „ştirile” de spaimă.

Aşa că pe 18 decembrie, cam pe la 4 dimineaţa, aveam conturate – noi, trupele amatoare române de la UM023474 – următorul tablou geopolitico-militar:

1. eram în război nedeclarat cuUngaria, a cărei armată invadase România;

2. o coloană de tancuri ungureşti ocupase deja Timişoara şi se îndrepta acum spre Arad;

3. Atacul asupra Timişoarei avusese loc cu o seară înainte, când comandouri ungare, camuflate în civil, fuseseră paraşutate din avioane silenţioase, vopsite în negru, şi semănaseră dezordinea în oraş;

4. elemente declasate, antisociale, se aliaseră cu comandourile astea şi spărseseră nişte vitrine din centrul Timişoarei;

5. din Oradea şi Satu Mare se auzeau motoarele tancurilor ungureşti duduind de peste frontieră, în aşteptarea ordinului de atac;

6. Batalionul nostru – căci noi pufarezii de la UM02374 făceam, ca număr, un batalion cică – urma să fie trimis la Păuliş, unde urma să săpăm tranşee şi să oprim cu orice preţ înaintarea tancurilor ungare, exact ca în 1944 – mă rog, atunci fuseseră alţii…

7. Marea unitate militară de la Lipova – orice român care făcea armata oriunde în ţară ŞTIA că la Lipova e mama tuturor unităţilor militare din România – tocmai fusese distrusă într-un atac fulgerător executat de 200 de tancuri ungare. Asta a fost un fel de breching-niuz, spre dimineaţă…

Băi şi mi-era o foame…

2009 – înapoi în 1989

2 Decembrie 2009

La zoso am găsit linkul la brutul filmat în piaţa Operei din Timişoara, acum disponibil pe youtube. Minciuna a devenit un biznis

Este uluitor cum se poate rescrie actualitatea în cabina de montaj. Şi iar drapele roşii, şi iar moace de cozi de topor agitând steagurile roşii şi iar „ştiri” falsificate şi minciuni despre huligani…

E un sinistru deja-vu. Brucan a fost un prost optimist. Boborul e strâns unit în jurul viitorul său Conducător.

Cu un scharf bine făcut, cu un unghi bun şi un travelling profi şi cu un editor de imagini meseriaş, se poate fabrica o mulţime entuziastă cu zece mimaci. Da, mimaci – care mimează ce vrei tu.

Sanitaru’ atomic

18 Noiembrie 2009

Acu’ aproximativ 20 de ani am devenit sanitar, fentând astfel sistemul jugos al armatei Republicii Socialiste România.

Trăiască nemunca, tovarăşi!

Comunism.

9 Noiembrie 2009

Pe TVR e un film nemţesc despre perioada sinistră a Zidului. Nu am prins începutul, ci numai de la tentativa unor soţi de a fugi din RDG cu copiii într-o nişă între bancheta din spate şi portbagaj. Doi copii, un băiat de 4 ani şi o fetiţă de maxim 2.

Sunt prinşi, condamnaţi la câte 7 ani de închisoare şi apoi puşi să aleagă:

1. expulzarea din RDG cu băiatul, dar fetiţa va fi dată spre adopţi în RDG;

2. executarea sentinţei, iar ambii copii sunt daţi la adopţie.

tu ce ai alege?

Şi după aia, gândeşte-te că printre noi încă circulă scârbe care până în 1989 au fost tartori comunişti. E ceva în neregulă cu oamenii ăştia, sunt de o răutate sublimă şi ştiu ce vorbesc: printre vecinii mei se numără un fost ministru de-al lui Ceaşescu şi un fost secretar BOB – Biroul Organizaţiei de Bază. Sunt doi boşorogi băşiţi, semiramoliţi, dar de o răutate fundamentală. De fapt, cred că răutatea este acel ceva care-i mai ţine în viaţă.

Avea dreptate Iliescu când spunea că comunismul e o stare…

Acu’ 20 de ani, tânărul soldat în termen Secmerean realiza primul său forecast de adult: armata suge, deci trebuie să ne situăm chit mai bine, nu de alta, dar n-are rost să plângă mama pe la porţile spitalelor militare.

Ca atare, perioada de „bibănie” apropiindu-se de final, am propus familiei planul de salvare: constituirea unui fond special de şpagă cu care să îmi cumpăr un loc călduţ în armata de paradă a lui Ceauşescu, să trec cât mai la adăpost restul de 14 luni de trai kaki. Board-ul de familie a aprobat şi a purces la constituirea provizioanelor, prin alertare la nivel naţional a rudelor: „băi, ne trebe cutare chestie, ai pe cineva?

Perspectivele mele în kaki erau maro de tot: absolvent de liceu industrial, profil construcţii, fusesem repartizat la o unitate militară de tip „diribau”, al cărei unic scop era să furnizeze mână de lucru ieftină şantierelor militare. Pe diploma mea de bacaloriat scrie „fierar betonist”, deci ghiceşti ce mă aştepta…

Opţiunile, în mirifica unitate militară UM02374 era următoarele: luptător cu cazmaua sau târnăcopul pe vreun şantier sordid, transfer la caricatura de şcoală de sanitari a unităţii sau transfer în corpul de şcoală de gradaţi. Cum munca fizică nu m-a atras niciodată iar cu instrucţia nu reuşisem să o scot neam la capăt, singura opţiune îmi rămăsese aceea de a deveni sanitar atomic.

Drept pentru care, Secmerean a început prima sa operaţiune de PR din viaţă: împrietenirea cu infirmierul de la infirmerie, căruia am început să îi explic de ce i-aş fi eu indispensabil şi cu ce s-ar alege el din asta… şi el, şi tovarăşu’ colonel Nu-mai-ştiu-cum, doftorul oficial al unităţii. Băi, şi era o concurenţă… mai ceva ca la medicină, frate, că nu eram eu singurul amator de trainineacă.

am avut noroc tot cu bacaloriatu‘: nu intrau în semifinale decât ăia cu diplomă, CPM, doar ai nevoie de carte, nu glumă, să faci o injecţie! Şi m-a mai ajutat Popicu’, fostul meu coleg de clasă şi de armată, să-i dea D-zeu sănătate!

Sigur, toată povestea a durat vreo două săptămâni… deci dacă am reuşit sau nu, mai citim pe la jumătatea lunii. Hai, mai avem un pic şi comemorăm cel de-a 13-lea congres al pcr, ultima reprezentaţie oficială şi cu aplaudaci a lui Ceauşescu.

… a fost întrebarea pe post de bună dimineaţa urlată în urechea personală de un ţigan enorm, cu chipiu verde pe o ureche şi nişte trese galbene: tovarăşu sergent, care avea să fie Dumnezeul meu timp de 4 luni la UM02374, undeva pe şoseaua Alexandriei, dincolo hăt de cimitirul Ghencea.

Mi se face greaţă şi azi când îmi aduc aminte. Primele 24 de ore de servit patria au fost un coşmar copleşitor, în care valiza de lemn mi-a fost descuiată  – şi pentru proteste am mâncat şi-un toc de bătaie – şi toate lucrurile furate… mă rog, aproape toate: am mai rămas cu aparatul de ras, dar fără lame, am rămas cu bucata de pâine, dar checul, ceapa şi bucata de slănină au plecat şi tot aşa. Apoi am plâns şi mi-am prins nasturii de la veston cu sârmă, că se pare că toţi retardaţii cu trese aveau fix distracţia asta: să îţi demonstreze ce soldat prost eşti de nu poţi să îţi coşi nasturii ca lumea…

Acolo am învăţat ce înseamnă umilinţa, ce înseamnă să îţi fie frică cu adevărat, de un nimic cu trese. Pentru că două luni mai târziu, atunci când tovarăşu’ sergent a primit o permisie, l-am văzut echipat civil, lipsit de însemnele puterii sale cazone: cămaşă albă, pantaloni negri şi în picioare, pantofi cu toc înalt, gen ciocatele ţigăneşti purtate prin anii ’80 prin mahalale. Arăta fix ca un nimeni. Nici nu l-am recunoscut, din prima…

Atunci am avut prima mea revelaţie post-copilărie: să moară ăla care mai zice că haina nu-l face pe om!

Am plecat în armată…

13 Septembrie 2009

… acu’ 20 de ani.

Pe 13 septembrie 1989, Republica Socialistă România l-a ras în cap şi l-a îmbrăcat într-o uniformă caricaturală pe cetăţeanul Secmerean Eugen, născut…, fiul lui … şi al… etc şi tot aşa.

azi m-a trezit, ca şi acu’ 20 de ani, pe la 04:30 dimineaţa.

există însă o mică diferenţă: dacă în 13 septembrie 1989 plecam la armată, armata lui Ceauşescu, să-mi irosesc un an din viaţă, acum urmează să plecăm la Ikea, să-i luăm Smarandei lenjerie de pat multicoloră. Asta  pentru că ieri, prinţesa moştenitoare a primit un nou pat, mai lat, mai lung.