Mircea Reagan Diaconu

27 Mai 2014

L-am votat pe Mircea Diaconu pentru că i s-a făcut o nedreptate, mizeria cu incompatibilitatea. Ete p**a, funcţia de director de teatru era incompatibilă cu aia de senator. Dacă mă uit prin partide, nouă din zece politruci sunt incompatibili. Dar să trecem.

Mircea Diaconu este actorul care m-a făcut să râd în Buletin de Bucureşti. Băi, ăştia micii, că Băicoi e oraş, voi nu ştiţi cum era în epoca de aur, cand nu aveai voie să mergi să lucrezi altundeva decât unde te trimitea partidul comunist.

Problema lui Mircea Diaconu este că e inocent – în comparaţie cu javrele şi lichelele care bântuie politichia românească.

Altfel, l-aş vedea candidând la prezidenţiale şi umflând marele pot. Ar fi rolul vieţii lui.

„Decât” că are o problemă: nici nu ştie să înjure autentic şi nici nu a copiat vreodată. Deci nu poate fi controlat. D-aia politrucii se vor feri de el.

Şocant: marţi 13

13 Mai 2014

Poveste de pe când eram mic, gen 8-10 ani, nu contează. Şcoala primară.

Aveam în clasă o znamie de ţigănuş, scârbos şi agresiv. Ăsta bălea pe toată lumea, că îşi permite: nimeni nu se atingea de el, că venea cu clanul şi ăia erau mulţi şi mari.

Ei, şi rahatul ăsta mă şicana serios cu mizerii gen „ochelărică” şi alte alinturi la adresa ochelarilor mei. Inclusiv smuls ochelarii de pe nas şi aruncat prin clasă.

Într-o zi însă, la nervi, i-am scăpat câteva peste bot de l-am umplut de sânge. Cârpă. Vă imaginaţi un ochelarist devenit isterico-agresiv? Nici eu şi nici tovarăşa învăţătoare 😀

A doua zi au urmat tratativele cu şatra. Care s-a căcat de râs că ochelărică l-a caftit pe ăla cu gura mare. După care lucrurile au reintrat în normal, şi nimeni nu s-a mai luat de ochelarii mei.

Retrăiesc scena citind despre declaraţiile belicoase ale guvernanţilor noştri la adresa Rusiei. Până ne-o scăpa o scatoalcă vecinul, să ne umple de sânge. Până vine şatra de la NATO, rămânem fără dinţi.

Nu deschide gura dacă nu eşti pregătit să-ţi susţii declaraţiile cu proprii pumni.

mersi.

Cică sepepeul a intrat în şedinţă după aventura maritimă a lui Ponta şi Dragnea în Marea Teleormanului, pe motiv de evaluare superficială a riscului major de scufundare a crucişătorului de cauciuc în care erau amândoi, în… preună.

„Ie elementar să nuţ pui toate oole în acelaşi dinghi, băăăăi” – s-ar fi afirmat la şedinţă, potrivit unor surse inexplicabile.

S-a decis ca la următoarea inundaţie, premierul şi vicepremierul să navigheze în crucişătoare separate, fiecare cu cauciucul lui, astfel ca în caz de naufragiu, conducerea executivă a ţării să îşi păstreze continuitatea.

La modul uscat, mă-nţelegi…

Doi indivizi se împroaşcă cu epitete din ce în ce mai dure, cu ameninţări din ce în ce mai directe.

Doi oameni în toată firea, cu familii, copii, se porcăie ca două clanuri de interlopi jegoşi, spurcând totul în jur

Doi oarecare, pe care i-ai ocoli de departe dacă i-ai întâlni în parcare, se „scuipă” ca nişte adevăraţi fotbalişti de divizia ţâşpe.

Nu, nu sunt nişte vecini d-ai mei.

Sunt Preşedintele şi Premierul acestei ţări.

Sunt oamenii care şi-au murdărit funcţiile.

Arta războiului

19 Decembrie 2011

La televizor, mii de activişti de partid din Coreea Comunistă, zisă „de Nord”, se întrec în jelitul public al lui Kim Jong Il. Totul filmat cum se cuvine. Ce naiba, capitaliştii ăia în putrefacţie trebuie să vadă poporul îndurerat de dispariţia marelui lider… ucis probabil de vreo indigestie cu homari…

Sunt rău, ştiu. Refulez acum, actualitatea îmi e invadată de scene obscene, jurnaleţii născuţi ieri postează filme despre infailibila armată nord-coreeană şi dau titluri de spaimă despre starea de alarmă şi alte prostii. Dragi tovarăşi, ce vedeţi voi e coregrafie şi necesită pregătiri şi repetiţii. Sâc!

Că tot retrăiesc zilele astea momentele tragicomice din „dec 1989”, pe când serveam patria în palton verzui, ţin să precizez că şi în UM02374 existau câţiva duri care rupeau scândura de 3 ţoli cu muchea palmei. Asta nu i-a împiedicat să se împuşte între ei atunci când turma neinstruită a primit kalaşnicoave … ca să apere Revoluţia.

Revenind: totul e circ ieftin. Kim e mort demult, abia acum s-a aflat pentru că abia acum au terminat chinejii manevrele alea despre care jurnaleţii scriau inocent luna trecuta – pentru exemplu, caută pe goagle „manevre china 2011”. Care e legătura dintre Kim cel mort şi chinezii manevrieri, asta sper să n-o aflăm de la bolentinele de ştiri…

Asta pentru că tot un chinez, Sun Tzu, a scris acu’ 3000 de ani Arta Războiului.

 

Oficial, ateu.

24 Octombrie 2011

Am declarat că sunt ateu din simplul motiv că sper ca astfel biserica ortodoxă îşi va vedea diminuat numărul de enoriaşi pe hârtie şi, implicit, toxica influenţă pe care o are asupra poporului.

Şi cu asta, recensământul a trecut. Nimic de semnalat. Oamenii care vin prin case cu formularele nu au nicio vină că întrebările denotă confuzie mentală cu complicaţii 🙂 de ce doar femeile trebuie să declare vârsta la care s-au măritat? Adică voi speraţi că ţiganii o să dea pe bune?

Oficial sunt ateu. Intim, mi-e silă de popii slinoşi şi hrăpăreţi, care te jupoaie la nuntă, la botez, la înmormântare, sta-le-ar în gât!

Atunci când m-am căsătorit, mi-am făcut cruce invers (precum catolicii şi cu cele trei degete desfacute) şi popa orty s-a înnecat… a oprit slujba şi m-a întrebat dacă sunt sigur că sunt ortodox. I-am răspuns „ce contează părinte, sunt creştin”.

PS: sunt ortodox,desigur, dar chiar contează?

Fata lu’ tata

14 Septembrie 2011

Gionni, o angajăm pe Fata lu’ Tata la noi, hein, ce zici?

Păi, şi ce să facă?

Director pentru relaţii guvernamentale.

Cine ziceai că e tac’su?

Factura

15 Aprilie 2011

‘re-ai a drecu cu cerneala ta cu tot – bombăni bătrâna cu sete, privindu-şi disperată degetele albăstrite.

Puse uşurel ştampila lângă buletinul de votare, îşi scoase batista din poşetă şi începu să se şteargă tacticoasă pe degete de cerneala care i se scursese naiba ştie cum.

Apoi îşi puse pe nas ochelarii „de aproape”, să poată citi ce scrie pe buletinul de vot, nu că nu ar fi ştiut deja în calitatea ei de telespectatoare ferventă a televiziunilor de ştiri, ci aşa, să nu se spună că nu a citit întrebările. Pufni nervoasă din nas:

– Ăştia ne cred proşti. Păi întrebările astea se bat cap în cap. Ptiu!

Îşi mai privi încă o dată degetele pătate de cerneala de pe ştampilă, apoi scotoci prin poşetă şi scoase un pix roşu „Mircea Geoană Preşedinte”, clicui să-i scoată vârful şi începu să scrie tacticoasă pe buletinul de votare, ignorând liniştită întrebările oficiale:

Dragii mei, 

Eu sunt de acord să de sfinţaţ-i sectoarele numaică dacă îl luaţi pe domnul primar de la primăria lui de sector şi numai domnul Doctor Oprescu mai este primar, atunci deci eu la cine pot să merg în audienţă să cer mărire de pensie şi să reclam că iar a-u scris bandiţii în lift lucruri urâte? Nuvă da-ţi seama că astfel lipsiţi locuitori capitalei de primariii lor care pot astfel să stea să îi asculte?

Se opri o clipă, privind în gol. Ar mai fi vrut să scrie ceva, dar nu-i veneau cuvintele… Avea aşa un sentiment nedefinit, de insatisfacţie, ca şi cum i-ar fi lipsit ceva, dar nu ştia nici ea ce Doamne-iartă-mă…

Oftă, privi textul, apoi chicoti fericită. Împături buletinul de votare, îl îndesă în poşetă, de unde scoase factura la curent, ce trebuia să fie plătită. O despături şi scrise pe ea apăsat:

Domnu Doctor OPRESCU,

Dacă tot câştigaţi toate sectoarele, vă răg să îmmi plătiţi şi mie factura asta că tot vă admir că sunteţi cel mai politicos primar.

Cu drag, a dvs, subsemnata

Apoi împături factura, luă ştampila şi ieşi din cabina de votare. Urna era la doi paşi. Îndesă precipitată factura împăturită în urnă şi se duse chicotind să-şi ia înapoi buletinul.

Moartea

24 Martie 2011

Poliţistul se uită încurcat la copilul ce atârna de creanga copacului într-o poziţie nefirească, cu sângele picurându-i din gât. Pe câmp, unii îi căutau capul.

Apoi îl privi din nou pe şoferul care provocase carnagiul, un pulete care puţea a parfumuri de fiţe, dat cu carcalete în păr şi care fuma nervos.

Apoi se uită din nou la copilul stârcit, aruncat în copac. „Parcă n-ar mai avea oase”, se gândi poliţistul, înfiorat de privelişte. Avea şi el trei copii.

Deodată auzi o tuse uşoară în spate. Se întoarse. Puletele îl privea uşor nerăbdător.

„Nu vă supăraţi, pot să plec?”

Poliţistul făcu ochii mari. Simţea în ceafă copilul stârcit, din copac, sângele care i se scurgea pe scoarţă. Auzii în depărtare un „l-am găsit!” şi ştiu că ceilalţi au găsit capul copilului. Puletele reluă:

„Mă scuzaţi, nu aveam decât 85 la oră şi aici limitarea e la 70, recunosc că vorbeam la mobil şi în acelaşi timp încercam să îmi prind centura, că uitasem s-o prind… nu se poate să îmi daţi nişte avertismente în scris şi aia ie, că doar aşa e la cod, mai nou?”

Poliţistul duse mâna la tocul pistolului. Văzu roşu în faţa ochilor, apoi îşi văzu în gând copiii. Şi îşi aminti că citise undeva despre asta.

 

Apa

21 Martie 2011

Apa din pahar avea o concentraţie enormă de hidrogen, cam de două ori cât oxigen – era evident, ce naiba!

Bău un pic, încercând să deceleze gustul celor două treimi de hidrogen din apă, apoi trase puternic aer în piept, să compenseze volumul mai mic de oxigen din apă, şi le spuse tipilor din hol:

– Serviciul pay per view este cel mai avantajos. Bagi un ioroi, vezi ce vrei. Unde vrei. Când vrei. Da’ fără glume d-astea cu camere ascunse, că noi aciiea nu s’tem la peep şow. Lucrăm la instituţie serioasă, deci marci banu’, se rezolvă pam-pam.

Tipii de pe hol dădură din cap a aprobare. Unul întrebă:

– Apa dumneavoastră… e minerală sau plată?

Citatul

19 Februarie 2011

Presa a făcut mare caz din faptul că Emil Boc nu ar fi ştiut de fapt care este preţul pîinii.

„Aideţi, domnu’ premier, deci ne spuneţi care ie preţu’ pîinii?”

… şi după aia vă futem la nesfârşit că habar nu aveţi pe ce lume trăiţi dacă găsim un singur magazin în marginea oraşului care vinde pâine la un preţ cu 13 bani mai mare decât aţi spus dvs in cofnerinţă!

Well, ca PR, nu pot decât să îl felicit pe Boc că nu a comis-o. Nu a pronunţat cifra magică. Preţul pâinii. Şi eu l-aş fi sfătuit să facă acelaşi lucru: NU ROSTI NICIO CIFRĂ. Căci dacă ar fi rostit o cifră, ar fi fost terfelit la nesfârşit. Aşa, a scăpat doar cu câteva menţiuni „la mişto”.

Loazelor, pâinea poate avea Nşpe milioane  de preţuri, de ce ar trebui să ne bazăm pe o cotaţie emisă de Guvern? Ce, e economie centralizată? Băi tovarăşi, se poa’?

Ca atare, încă odată multdetestatul şi multhulitul premier a demonstrat că ştie să stăpânească un pic de discurs conflictual.

Şi-a pus cineva problema în acest mod?

Frecţia

3 Februarie 2011

Zice la gazetă:

Tinerii în vârstă de până la 35 de ani vor primi finanţare nerambursabilă de maximum 10.000 de euro pentru înfiinţarea de microîntreprinderi, dar trebuie să angajeze minimum două persoane şi să reinvestească anual 50% din profit, potrivit unei ordonanţe de urgenţă aprobate, miercuri, de Guvern. (…) Tinerii care îndeplinesc condiţiile vor beneficia de alocaţii financiare nerambursabile reprezentând cel mult 50%, dar nu mai mult de 10.000 de euro sau echivalentul în lei, din valoarea proiectului aferent planului de afaceri, pentru care se face dovada surselor de cofinanţare.

Boon. 10.000 de euro, sau maxim 50%, adică 20.000 de euro, valoare start-up.

Din care: salariile celor doi angajaţi – să zicem cu salariul minim pe economie, 670 lei brut adică 510 lei net – înseamnă un efort financiar de 437 de euro pe lună, reprezentând valoarea fondului lunar de salarii (pentru că ştim că statul român taxează cu 80% venitul net salarial).

Rezultă că întreprinzătorul acela tânăr şi debutant (căci dacă a mai condus o firmă sau a făcut parte din vreun consiliu de administraţie, nu se califică) are de plătit într-un an 5.245 de euro, reprezentând două salarii minime pe economie, din care sumă, 2.331 de euro vor reprezenta contribuţii şi impozite şi doar 2.914 plata efectivă, netă, a muncii celor doi angajaţi.

Mai rămân din cei 10.000 de euro 7.669 de euro net, bani de investit, rulat în primul an de activitate. Aşa, facem un startup cu mama şi nevasta salariate, umflăm potul pe un business de colectare de peturi dintre blocuri şi după un an suspendăm firma. Da, ştiu, se cer facturi…

Domnu’ Boc, nu era mai macro să mai reduceţi din fiscalitatea copleşitoare pe munca legală din România? Că atunci nu mai trebuia să scoateţi din buget 7.669 de euro per întreprinzător amator, ci locurile alea de muncă erau create de firme adevărate.

În final, se cheamă că am beneficiat de un ajutor de stat nerambursabil de 639 de euro pe lună. DIN BANII MEI de contribuabil corect, ars cu 80% angarale.

Nu era mai bine să reduceţi, domnu’ Boc, angaraua la un nivel suportabil, să pot avea mai mulţi bani CASH, cu care să cumpăr mai mult, să CONSUM mai mult – cum recent ne indica Preşedintele?

Aşa, aţi scos pe piaţă o FRECŢIE pentru picioare de lemn şi capete pătrate.

Ofiţăranu’

24 Ianuarie 2011

Să fie clar: vorbim de durii care purtau epoleţi cu steluţe pe umeri în 1989-1990, pe când eu făceam armata şi slujeam patria socialistă.

Lor, noi trupeţii, copii fără minte luaţi de acasă să ne jucăm de-a soldaţii, le spuneam „ofiţărani”.

Numai câţiva nu erau ofiţărani, ci erau „locotenentu’ Cutare”, „maioru’ Cutărescu”, „colonelu’ Cutăreanu”. Ceilalţi se purtau uneori cu trupa mai rău decât gradaţii – pentru tineret, gradaţii erau tot soldaţi în termen, dar avansaţi caporali sau sergenţi. Ofiţerilor nu le păsa de noi, nu le păsa de nimic. Ei erau în Olimpul lor meschin.

Şi mai erau subofiţerii. Fiarele, animalele. Ţărănoii cu maxim 12 clase, unii ajunşi „adjuvanţi” – supremul grad – după o viaţă de trăiri kaki şi beţii crunte, erau de o sălbăticie şi răutate incredibile. Ţin minte cum retardul de plotoner de nu ştiu care (plin de table pe umeri) se distra dându-ne apă rece brusc, atunci când făceam săptămânalul duş.. că da, duş în armia română se făcea numai sâmbătă după amiază.

De câţiva ani, armata română este o treabă numai pentru profesionişti, însă mulţi dintre pensionarii de astăzi sunt acei ofiţărani şi subofiţeri brutali de acu’ 10-20-30 de ani.

Închei aici, că trebui să mă caut de-o lacrimă.

Curios

21 Ianuarie 2011

Acu’ un an, toată lumea – de la premieru-atomic şi preşedintele-jucător, până la oricare biznismen – afirmau că ieşim din recesiune în a doua jumătate a anului (2010), că va fi o creştere de 1,5%, că una, că alta.

E banal, caută pe Google cu „crestere economica 2010”.

Şi pentru că pânza nu s-a rupt, au mai mărit taxele la jumătate de an, că prea ieşise bine PIB-ul în T2.

Anul ăsta, o luăm de la capăt, fix la fel: revenire în semestrul al doilea, creştere de 1,5%, alea-alea. Dacă ai chef să se distreză, caută pe Google „crestere economica 2011”. Ăştia dau copy-paste de obicei sau chiar calculesc?

Sunt curios: anul ăsta, Boc&Co ce vor mai inventa oare la jumătate de an, pentru a mai trage un şut economiei? Că e clar că nu le ies cifrele, iar declaraţia aia recentă a lui Jeffrey Franks e mai mult decât concludentă.

Auzi – 20 de miliarde de euro arse degeaba…

Cinism

16 Ianuarie 2011

Nu, nu e vorba de grija faţă de bizonu’ cu drept de vot.

Guvernul are nevoie de bani şi atunci forţează un nou biznes: caucioace de iarnă obligatorii.

Ca să încaseze 450 de milioane de euro. Zice Hotnews.

Bine că nu se introduce obligativitatea de fuma un pachet de ţigări pe zi… mamă ce venituri s-ar scoate din accize şi TVA!

Prostie

16 Ianuarie 2011

Protestul împotriva preţului benzinei este o prostie infantilă.

realitatea este aceasta – cf unui mesaj pe mail:

acciza este de 467 EUR / tona

taxa de drum este de 125 EUR / tona

taxa de solidaritate (cate un cent / litru – motivul este acoperirea prejudiciului din urma falimentului Bancorex) adica 10 EUR / tona

Producatorul are pretul de aproximativ 370 EUR / tona.

Astfel rezulta urmatorul pret pe tona de benzina: 370+467+125+10=972 EUR /Tona (taxe si accize)

Se adauga TVA de 24 % adica 233.28 EUR

Totalul este de 1205.28 EUR/tona

Un litru de benzina este 1,205 EUR (aproximativ 5.15 RON)

Producatorul incaseaza 370 EUR/tona

Statul incaseaza 835.28 EUR/tona

Deci, împotriva cui protestaţi, băi tovarăşi?

Parafrază

2 Ianuarie 2011

Nu te întreba ce poate să facă ţara pentru tine
Mai bine întreabă-te ce poţi să faci tu pentru tine.
Mă rog, e o adaptare locală la celebrul îndemn al lui JFK.
Ar trebui să fie motto-ul oricărui român normal la cap, anul acesta.

Boc pe Facebook

2 Decembrie 2010

Să-mi cadă laptopu’ din poale când m-am trezit cu propunerea de împrietenire pe Facebook cu nimeni altul decât Emil Boc.

Emil Boc cel Bun.

Interesant demersul de pi-ar. După stil, PR-ul care postează pare a fi un „el”.

Dar pentru că l-am văzut printre prieteni şi pe vechiul meu amic Laurenţiu Matache, şi pe foştii mei colegi de Tele7 Lucian Mîndruţă şi Mircea Badea, am zis că n-oi muri dacă mă împrietenesc pe Facebook cu pi-arul primului ministru.

Colega, poate facem un schimb de impresii pe marginea abordării holistice în nesocial media, ce zici?

PS: mă gândesc şi la posibilitatea ca ‘Emil Boc cel bun’ să fie o caterincă de-a vuvuzelarilor, ceea ce ar însemna „furt de identitate”. Găsim vreun troll să mă înjure, să-mi dea dreptate?

Să vină mamele înapoi marş la servici după maxim un an de la naştere, sau dacă vin la 6 luni, sa primească un bonus de 500 de lei.

Bravo, economisim un sfert de miliard de ioroi punând lăuzele la muncă atunci când puii de om încă au nevoie de mame. Subliniez că 1 an este vârsta la care copilului îi dau ultimii dinţi, merge binişor, încep explorările periculoase, iar bonele sunt loterie curată. Sunt convins că dna. Boc şi-a lăsat fetiţele la 1 an şi a fugit la berou la fix 1 an de la naştere…

Boon, creştem apoi perioada de muncă la Nşpe ore. Eu oricum deja le prestez. Jumanfiş. Concediu la maxim 2 săptă? ‘aidi bre… Pentru câteva sute de mii de români, elucubraţiile legislative nu aduc nimic nou, eventual legiferează un status-quo.

Numai că noul cod al muncii va fi la fel de tâmpit şi inechitabil ca actualul, numai că în sens invers. Actuala legislaţie este supra filo-angajat. Următoarea legislaţie pare a fi hiper filo-angajator. Cretineţii din Casa Poporului nu au reuşit nici de data asta să comită un text de lege echilibrat. Rezultatul?

Conflicte de muncă şi mai dure, cel mai probabil apariţia de conflicte de muncă şi în mediul privat, cu dezvoltări periculoase. Ştiţi poveştile alea cu „nu găsesc dom’le oameni, deşi ofer salarii bune”? Nu iese fum fără foc…

Şi în final, total detaşat – că nu ne enervăm, tovarăşi, înainte de încă o zi de muncă la patron, să producem taxe şi impozite pentru gogii care ţipă să li se mărească salariile numai pentru că au ei rate – îmi permit să mă exprim şi eu faţă de opoziţie: ‘steţi maro, bă. N-aveţi bă nicio soluţie reală, nicio alternativă concretă la masacrul celor de la putere. Fluturaţi aiurea din buze, bulbucaţi fraze bombastice, lipsite de conţinut, de relevanţă. Voi nu mai reprezentaţi România. Dacă n-ar fi cele două televiziuni de ştiri, v-ar uita lumea de tot, inutililor!

Trăiască ziua de marţi. Vă urez trei ceasuri rele.

Să rostogolim leul, zic

28 Noiembrie 2010

Anunţat cu scrâşnet din dinţi de prezentatriţele de la tembelizor, pe ştiri scrise cu dedicaţie probabil, anunţul despre scăderea uşoară şi continuă a leului faţă de euro şi dolar pare să prevestească dezastrul.

Evident, leul a scăzut faţă de dolar mult mai mult decât faţă de euro, dându-i cumva dreptate „venalului” Patriciu – care spunea că dolarul e Ze Moneda, nu euro.

O fi bine, o fi rău că se durigă leul – mă rog, cu frâna trasă de BNR?

Păi era cam vremea, că toată lumea din jur şi-a devalorizat monedele naţionale, scăzând astfel valoarea reală a deficitellor, a datoriilor, a exporturilor etc, dar crescând în acelaşi timp costul importurilor, al repatrierii profiturilor, al creditelor etc. Ne uităm pe calendar, da? Vine DECEMBRIE, luna spartului banilor pe tâmpenii, în rate, după care ne spânzurăm că nu putem plăti rata de 100 de lei la LCD de 314 cm diagonala… da?

La câtă economie ştiu eu, cred că un curs de 4,4 la euro ar reflecta mai corect capacitatea economiei şi valoarea prestaţiei acesteia. Avantajul ar fi că ar mai speria din speculatorii care tot dau pasienţe pe curs.

Zic şi eu…