Busola

25 Noiembrie 2011

Privi încurcat busola. Acul se rotea de nebun în toate direcţiile. Nu mai arăta ce trebuia să arate.
Cu toate astea, continuă în aceeaşi direcţie, deşi nu era sigur că e o direcţie bună. La dracu’, ce mai e sigur în zilele astea?

Mai merse un pic, apoi se opri obosit. Privi busola mai mult ca să-şi confirme că o cară degeaba. Păi da, o căra degeaba, se învârtea acul ăla ca naiba, însă tot nu se îndură să o arunce. Să-şi piardă busola… parcă nu se făcea.

Începuse pe o potecă lină, cu o privelişte frumoasă, acum intrase în pădure şi drumul suia cam pieptiş. Ca un făcut, poteca dispăruse undeva în urmă, pe când încă îşi închipuia că are o busolă funcţională. Acum, nici măcar nu mai vedea pe unde merge. Era ceaţă, busola îl trădase, îi arăta cai verzi pe pereţi şi asta nu reuşea să înţeleagă: ce naiba de forţă era acolo de-i zăpăcise busola în halul ăsta…

Puse busola de acum inutilă la loc în buzunar şi porni mai departe. Pas după pas, reintră în ritm, golindu-şi mintea de orice altceva în afară de determinarea de a continua. Mergea cumva în virtutea inerţiei, ştiind că dacă se opreşte, atunci vine sfârşitul.

Listă scurtă

24 Noiembrie 2011

Aşa da: http://www.youtube.com/watch?v=VNXGcy-A1eQ&feature=related

Trei puncte. Îhâm…

Viral cu efect neaşteptat

16 Noiembrie 2011

Pe iutub circulă un film despre care presa a început deja să scrie, cu lucidă prostie, că e un viral anti moldoveni.

Bine.

Viralul e aici şi recomand freeze la minutul 0’59”. Cască bine ochii şi compară punga pe care o ţine gogu’ ăla în mână cu imaginea asta.

Boromir. Viralul anului.

 

Sacii de ciment

16 Noiembrie 2011

Sacul era greu. Ciment. Cin’jdă de chile în cap. Mergea cât putea de repede, că mai erau de cărat încă pe atâtea câte cărase deja şi ziua începea să se treacă. Nu se mai gândea la nimic, toată concentrarea era pe sacul din spinare şi pe combinaţiile posibile de muşchi+coloană+tendoane, să nu facă naibii vreo mişcare greşită şi să:

1. scape sacul, care ar fi explodat într-un fum de ciment înnecăcios;

2. scrântească vreun picior sau, şi mai rău, şalele.

Lăsă sacul în grămada de dincolo şi se întoarse agale spre grămada de mutat. Brusc, i se păru că grămada nu că se micea, dar parcă se mărise.

– ‘tu-ţi cimentu’ mă-tii, mormăii înciudat.

Luă încă un sac. Se ridică de pe vine cu transpiraţia picurându-i cenuşie, de la praful perfid care plutea în aer. Atunci îl trecu oboseala, ca un val.

– Ce dracu’, în ăsta au pus mai mult ciment? se întrebă obosit.

Sacii parcă fugeau de-ai naibii înapoi, să aibă el ce căra în vecii vecilor, ca într-un coşmar sisifian. Clipii înlăcrimat de la praful de ciment, scuipă şi oftă adânc. Atunci îi veni o idee.

Ajunse la grămada de dincolo, lăsă sacul peste celelalte, se aşeză şi-şi aprinse o ţigare. Apoi, se întinse pe jos. Dintr-o dată, începură să-l doară toate. Era o durere ca o sfârşeală. Simţea sacii de parcă i se adunaseră toţi în cârcă şi jucau tontoroiul.

– Bă – se auzi strigat – ce faci, dormi? Sacii ăia crezi că se mută singuri? Treci la cărat!

Auzi paşi grăbiţi şi o umbră îi acoperi soarele. Se simţea nerăbdarea celuilalt. Era parfumat, băi, îţi dai seama, neneu cu mâinile curate, nemuncite. Dădea ordine.

Fără să deschidă ochii, spuse plat:

– Cre’că mi s-a rupt ceva. Nu mai pot.

Alerg prin Herăstrău. E şapte fără un pic. Din întuneric se desprind două siluete: javră plus umanoid. Javra aleargă fără lesă, fără botniţă, deci umanoidul încalcă LEGEA.

Javra are curiozităţi şi vine drept spre mine, cu urechile ciulite, coada băţ. Când ajunge la două lungimi de jigodie, bag mână în buzunar şi apăs butonul Sunetului lui Dumnezo. Javra schelălăie şi fuge. Umanoidul strigă ceva. Nu răspund, nu mă opresc, nu mă interesează ce are de zis. Nu risc. Dacă mă muşcă de vreo jigodie, voi ajunge să petrec multe ore strâmbându-mă de durere la vaccinurile antirabice, iar firma la care lucrez sigur nu va fi încântată.

Tot Herăstrău, numai că după amiaza, alergare cu Prinţesa moştenitoare (o ard şi eu monarhipster, nu?). Doi dulapi cu jigodiile de rigoare, ditamai balaurii flocoşi, vin spre noi. Javrele au curiozităţi. Din nou, Sunetul lui Dumnezo, activat în nasul jigodiilor, rezolvă situaţia. Dulapii se uită urât la mine, în timp ce balaurii fug chelălăind. Le zâmbesc dulce, în timp ce fii-mea mă întreabă cu glăsciorul ei ca un ţignal „tati, ăia vroiau să ne muşte?”

Ce vreau să spun: nu cred în replicile retarzilor cu câini gen: „domnu’, nu muşcă”. Nici nu vreau să verific. Ori îţi ţii javra în lesă, cel puţin, ori apăs butonul magic dacă patrupedul ajunge la mai puţin de cinci metri de mine. Iar atunci când sunt cu fii-mea, am şi câteva baterii vechi la îndemână, să nu stau să scobesc prin iarbă după pietre.

Nu, nu glumesc.

Oficial, ateu.

24 Octombrie 2011

Am declarat că sunt ateu din simplul motiv că sper ca astfel biserica ortodoxă îşi va vedea diminuat numărul de enoriaşi pe hârtie şi, implicit, toxica influenţă pe care o are asupra poporului.

Şi cu asta, recensământul a trecut. Nimic de semnalat. Oamenii care vin prin case cu formularele nu au nicio vină că întrebările denotă confuzie mentală cu complicaţii 🙂 de ce doar femeile trebuie să declare vârsta la care s-au măritat? Adică voi speraţi că ţiganii o să dea pe bune?

Oficial sunt ateu. Intim, mi-e silă de popii slinoşi şi hrăpăreţi, care te jupoaie la nuntă, la botez, la înmormântare, sta-le-ar în gât!

Atunci când m-am căsătorit, mi-am făcut cruce invers (precum catolicii şi cu cele trei degete desfacute) şi popa orty s-a înnecat… a oprit slujba şi m-a întrebat dacă sunt sigur că sunt ortodox. I-am răspuns „ce contează părinte, sunt creştin”.

PS: sunt ortodox,desigur, dar chiar contează?

Renault cu un pisoi-putere

22 Octombrie 2011

Astăzi dimineaţă, la 6 şi un pic, când să mă urc în maşină să merg în Herăstrău la exorcizarea fizică obişnuită de după cinci zile de birou, am salvat o viaţă.

Ca niciodată, înainte să pornesc motorul, am deschis capota motorului, să curăţ cele 3,2 frunze care erau la aeratoarele de sub ştergătoare. Mdeh, fiecare cu mania lui…

Ţicneala mea – salvarea pisoiului care stătea ghem pe chiulasa motorului, fix sub capotă, la adăpost de vântul de afară. Ne-am uitat ca proştii unul la altul preţ de 3 secunde, după care l-am luat binişor de acolo şi l-am pus pe jos, printre mârâieli ostile şi vreo două gheruţe de control. Evident, Motănel a zbughit-o fix sub maşină, urcând înapoi în motor pe undeva între roata din dreapta şi scut. Aviz purtătorilor de Megane III: compartimentul motorului este perfect pentru plimbări pisiceşti.

L-am convins să se care din motorul MEU folosind aparatul cu ultrasunete. M-am aplecat să verific: Motănel mă privea furios de sub maşina vecină. Mă întreb: Mitsu-urile au compartimentul motorului la fel de „cat-friendly”?

Ca să schimbi modemul ăla de prins programe TV pe cablu, trebuie să semnezi o hârtie specială, şi asta nu o poate face decât titularul contractului.

Nu nevasta, deşi vine cu contractul. Nu, doar titularul. Nu, nu folosim numărul de telefon din baza de date, nu verificăm nimic. Regula e simplă: Ein Klient, Ein Regulirăn.

Şi dacă titularul este al naibii de ocupat, ce facem, plătim contract degeaba? Sau facem contract cu alţii, cărora le merg aparatele?

Da, la UPC Titulescu se respectă regulile până în pânzele albe. Şi pe chestia asta, eu plătesc degeaba la UPC un serviciu pe care nu îl pot folosi. Curat murdar…

 

Edit 22 oct 2011: Povestea are şi un final, fericit, ca la americani. Într-o sâmbătă, am mers la UPC de pe bd. Titulescu (Buc.), unde o domniţă deosebit de amabilă m-a ajutat cu schimbatul boxului, prelungirea de contract şi la final, şi-a cerut scuze în numele firmei pentru colegul prost crescut. Am convenit că individul putea spune ce avea de spus, fără să fie mitocan.

Acesta a fost un excelent exemplu despre cum se poate duce naibii ditamai campania de imagine şi promovare de produse, despre cum se pot duce pe gârlă eforturi ale managementului şi munca de luni de zile a unei întregi companii din cauza unui puţoi prost-crescut. Sper să-l fi dat afară…

Bun, o mulţime de plozi nu au intrat la facultate din cauză că:

1. nu-i duce capul, deci nu au ce căuta la fabrica de diplome;

2. nu au învăţat, deci…

În loc să încerce să vadă unde este problema şi ce naiba nu merge cum trebuie, trepăduşii politici din PSD au scos una tare de tot: admitere la facultate fără diplomă de Bacalaureat. Pentru că, nu-i aşa, Funeriu e un nenorocit care vrea să nenorocească o generaţie întreagă, pe care noi, Abrambureasa ministereasa Andronescu şi Micul Futilescu, şef-su de partid, vrem să o salvăm exact cu a salvat Iliescu ţara de bandiţii de afacerişti: NU NE VINDEM ŢARA.

Pe acelaşi calapod pervers, madam Andronescu a inventat o tâmpenie cât sediul ăla de fiţe al PSD de pe Kiseleff. Unde, dacă vă mai amintiţi, ăla micu’ a lui Năstase, Victoraş Ponta, a instituit regula de un patetism exemplar că niciunul dintre politrucii pesedişti să nu mai vină la partid cu maşina care să tragă la scară, ci să meargă pe jos. Mare spanac!

Acum, madam Andronescu şi Futilescu încearcă o o măgărie specific pesedistă: reconfigurează realitatea aşa încât să arate cum trebuie. În ritmul şi stilul ăsta, dacă Abramburica ajunge iarăşi ministreasă la educaţie, poate o înscriu pe fii-mea la facultate înainte să intre în clasa întâi.

PS: Ia uite aici murdăreala politică!

Interviul SEO

27 Septembrie 2011

Un interviu interesant, în Wall-Street.ro, semnat de maestrul Alex Goagă, mă face să mă gândesc la cât de minunat este internetul şi ce inovaţii permite.

Una dintre aceste inovaţii este interviul SEO. Adică dai interviu şi în răspunsuri menţionezi şi concurenţa, iar atunci când publicaţia pune interviul live, Goagle te găseşte şi când i se cere să caute numele concurentului. Iete exemplu de interviu SEO la dl. Inaki Berroeta, CEO Vodafone Romania:

„Prefer ca aceste calcule sa ramana la mine. Pot spune ca Orange Romania, concurentii nostri, investesc 120.000 euro/magazin. Eu nu vreau ca magazinele noastre sa fie cele mai bune din telecom, ci vreau sa poata fi date ca exemplu in intreg retail-ul. (Wall-Street.ro va prezenta, la momentul deschiderii, caracteristicile viitoarelor magazine ale companiei – n.r.).” (sursa)

Adică dai căutare cu „Orange” şi la rezultate îţi listează interviul cu şeful Vodafone. MARFĂ!!!

Ştim cu toţii că este o regulă nescrisă să nu menţionezi numele concurentului în clar, într-un interviu. D-aia am remarcat acest detaliu – dincolo de abilitatea intervievatului de a răspunde la o întrebare dând ca exemplu unul dintre concurenţi.

Ziceam şi eu…

Budigăii

26 Septembrie 2011

E o modă nouă să umble fetele în budigăi mulaţi pe cur, cu turul lăsat aşa, ca şi cum ar fi îmbrăcat izmanele bunicului.

Zicem numai atât, altfel se lasă cu scos de ochi…

 

Am citit un reportaj de la ultima bursă a locurilor de muncă, special organizată pentru absolvenţii de liceu şi/sau facultate, pe incont.ro. Peste tot, cam aceeaşi concluzie: tinerii nu par a fi pregătiţi să muncească. Ceea ce m-a făcut să mă gândesc la faptul că poate chiar aşa este: nu ştiu ce e aia muncă.

Spun asta gândindu-mă că în liceu, am mers intens la practică: la cules de struguri şi porumb, unde am învăţat pe propria piele ce e aia muncă în agricultură, şi în producţie propriu-zisă. În ultimii doi ani de liceu, am făcut „practică” într-o staţie de betoane, eu fiind fierar-betonist calificat (dacă nu mai merge cu PR-ul, mă descurc lejer la montat un fier beton şi la turnat betonul în cofragi).

Boon, revenind. Copii de azi probabil că nu ştiu ce înseamnă „să munceşti”. Poate nu ar fi o idee rea ca în programa de educaţie preuniversitară să fie introdusă o nouă materie obligatorie: „practica” undeva într-o companie. În felul acesta, copiii ar afla direct şi nemijlocit ce e aia muncă şi cât de bine nu se pricep la nimic concret  şi de ce nu le dă nimeni o mie de euro salariu net lunar de la prima angajare.

Pe mine, cel puţin, alea câteva săptămâni petrecute în adolescenţă printre muncitori, buşind baroase în cofragi să desfacem prefabricatele, ungând cu chestia aia lipicioasă cofragii ca să nu se lipeasca, montând distanţieri şi îndoind fier beton de 8, 10 şi 16 pânâ îmi cădeau mâinile din umeri, m-au motivat serios să învăţ ca să pot face altceva în viaţă decât să umblu într-o salopetă pătată de lapte de beton.

Deci, facem practică pe post de preview la ce e aia „muncă”?

Dragii mei,

Cursul de Facultăţii de Blogging şi Social Media are trebui să arate aşa… cum să scriu, aşa, deci să fie pentru toată lumea care vrea să fie vestită ca Zoso, care e cel mai mare, şi ca Arhiblog, care e şi el mare deşi merge la sală, şi atunci să aibă glume groase ca Groparu, glume de neînţeles pentru „gulerele albastre” precum are Dailycotcodac, poze cu potol să mori salivând la computador precum alea de la Adihădean, pana mea, istorii cu tâlc precum la Petreanu, chestii corecte logic şi de bun simţ dar anti-moticănie ca la Visurât, deci să fie profesori care livrează garantat 110% că io, Secmerean, dacă nu chiulesc de la curs şi fac ce scrie acolo, mă umplu de cititori şi marafreţi.

Deci cursul ar arăta aşa (pe baza experienţei mele de fost student în secolu’ trecut):

09:00 primirea cursanţilor şi pauză de cafea şi smoching

10:00 – 10:50 – curs

10:50 – 11:00 – pauză de smoching

11:00 – 12:00 – curs

12:00 – 13:00 – pauză de masă (şaormă sau piţa la curier)

13:30 – 15:00 – curs (nu uita-ţistriga-ţi catalogul, statistic, cel puţin 30% din studenţii de dimineaţă nu mai nimeresc cursurile de după-amiază :))

15:00 – 15:30 – pauză de cafea (sincer, mori dacă vii la un curs boring cu burta plină)

16:00 – 18:00  – curs (tactic, se recomandă ca cel mai culeanu curs să fie acum, cine naiba credeţi voi că vine la 11 dimineaţa?)

18:00 – (de complectat) – socializare, beri, Caru cu bere, alea-alea. Plăteşte profii, că iei are interes să vie copii la şcoală!

Propuneri de teme de curs:

1. Cum să faci 100.000 de unici pe lună, pe pământ, în trei paşi simpli;

2. Cum să vinzi să ai 5.000 de euro pe lună, net, din scris şi benăre Goagle;

3. Cui să vinzi;

4. Ce şi cum să faci a.î. să nu te poată fura tabloidele;

5. Unde să cauţi subiecte cul (definiţi „subiect cul”);

6. Cum să vrăjeşti o piariţă (cu seminar pentru bloagheriţe: cum să pui pe jar un piariţ);

7. Sex sells (embed, poze, filmuleţe, etc)

8. Istoria blogosferei – cine a fost primul, al doilea, cine a făcut prima mie de unici, cine a făcut prima mie de parai etc, gen Istoria Literaturii Române. Să vă văd cum faceţi rost de bibliografie 😀

9. Norme deontologice (opţional)

10. Cum să cheltui cu cap un milion de euro.

Pentru a marca la punctajul comunicat de blogoree.ro, menţionez şi pe „cei enumeraţi mai sus”: Bobby VoicuCristina Popescu (Romtelecom)Cristian China-BirtaAlexandru Negrea si Andrei Crivat. Marcat?

Băi, FBSM asta are acreditare în regulă sau diploma e degeaba? Cine sunt profii? Se poate şi cursuri de la distanţă? Nu de alta, da’ unii oameni e-n producţie zi-lumină!

Dacă primesc vreo invitaţie după aiureala asta de postare, e clar că FBSM e neserioşi de tot. Parol!

Este atât de uşor să acuzi, să arăţi cu degetul, să defăimezi, să afirmi neadevăruri, să transformi o închipuire în realitatea pe sursele tale, încât cel acuzat, arătat cu degetul, defăimat, despre care ai minţit, şi care este privit urât de cei din jur…

Nici nu are rost să închei fraza. Parcă trăim în Evul Mediu, este suficient ca un nebăgat în seamă să urle „vrăjitorie”, că imediat turma dă buzna să execute dafe-ul. Mă întreb ca prostu’: ce s-a ales de regula aia de bun simţ, despre care am învăţat la jurnalism, care zice să întrebi întâi şi numai după aia să dai.

Unii îşi închipuie că online-ul permite orice. Ai tras o mizerie, ţi se spune că eşti prost, modifici şi gata. Pentru astfel de persoane cu moralitate elastică, există instituţia „print-screen”.

Prostia ucide, dar o face ca o bombă atomică: rade totul în jur. Şi pe prostul care a aruncat bolovanul în apă, şi pe ăia zece fraieri pe care i-a stropit.

 

Bugs Bunny

14 Septembrie 2011

Dacă simţi că te ia lumea prea în serios, tot ce ai de făcut este să îţi faci o anestezie la stomatolog.

Principalul efect este că îţi amorţeşte limba şi astfel… astfel poţi vorbi ca Bugs Bunny, ceea ce va atrage maxim de distracţie din partea spectatorilor.

Pentru efect maxim, trebuie să încerci să abordezi numai subiecte serioase.

Verificat 😀

Fata lu’ tata

14 Septembrie 2011

Gionni, o angajăm pe Fata lu’ Tata la noi, hein, ce zici?

Păi, şi ce să facă?

Director pentru relaţii guvernamentale.

Cine ziceai că e tac’su?

Zmarfon

13 Septembrie 2011

Fii-mea aseară, după prima zi de grădi la grupa pregătitoare (înainte de clasa I):

-Tati, îmi iei te rog un zmarfoan din ăla cu ecran tactil? Că Xulescu (coleg) are un sumsun cu ecran pe care apeşi cu degetele şi te poţi juca şi vreau şi eu!

Linişte. Copilul mă priveşte cu ochii plini de speranţă. Eu o privesc încurcat, am lăsat cartea din care citeam, caut inspiraţie în covor.

Am decis în câteva secunde să risc o dramoletă, dar să nu-mi stric copilul.

-Draga mea, îţi vei cumpăra tu singură ce smartphone vrei. Când vei câştiga proprii tăi bani. Până atunci, o să mă gândesc eu ce telefon sa îţi iau, dacă voi considera că ai nevoie.

E simplu: oamenii trebuie să înveţe de mici ce sunt banii şi la ce folosesc, cum se câştigă şi mai ales cât de greu. Şi încă ceva: trebuie să înveţe să cheltuie numai cât au şi şi atunci cu maximă cumpătare.

Fii-mea (6,5 ani) s-a enervat, şi-a deschis laptopul şi a început să joace un joc online.

Romprest are scurgeri

9 Septembrie 2011

A fost odată ca niciodată când gunoiul de la mine de la bloc era colectat de REBU. Nu cădea nimic pe jos, nu se scurgeau zemuri, nu puţea, era perfect.

Într-o zi cu soare, REBU a pierdut contractul cu Primăria Sectorului 1, care a încredinţat această misiune strategică firmei Romprest, pe motiv că or face treaba mai bine ca REBU şi pe bani mai puţini.

Care prestează româneşte: de fiecare dată când trece să golească pubelele, lunea şi joia, camionul Romprest lasă în urmă nişte zoaie cumplite. Mă, da’ cumplite.

Acu’ stau şi mă întreb: REBU ce naibii de camioane folosea de nu rămânea nimic în urma lor? Că Romprest ăsta face un jeg pe alei de te întregi ce rol are: duce gunoiul din oraş sau îl întinde prin oraş?

Vara e cel mai plăcut 😦

Cică un „zmeu” s-a dat cu motocicleta printr-o localitate din Maramureş cu 289 km/h – stirileprotv.

Asta face 80,5 m/s – adică 80 de metri într-o secundă. De peste zece ori mai lent decât un glonte, dar nu asta e ideea.

Un uragan este considerat devastator – adică rupe acoperişuri, smulge copaci etc – dacă vântul bate cu mai mult de 70 m/s. Ăsta cu motocicleta la ce categorie intră?

Pentru astfel de cretini, trei luni fără dreptul de a mai conduce şi câteva sute de lei amendă nu înseamnă nimic.

 

Am revăzut recent filmul „Enemy at the Gates” şi mi-au atras atenţia o serie de replici educative.

Pe frontul Stalingradului, ameninţat de nazişti, vine Nikita Hruşciov, trimit de însuşi Şefu’ (Boss, în film), adică tovarăşul Stalin, să facă ordine. Îi aliniază pe comisari şi îi întreabă ce e de făcut cu soldaţii care fug pe capete în loc să se lupte cu invadatorul hitlerist. Ăia spun înfricoşaţi – că na, tov Hruşciov era omul Şefului – să îi executăm pe dezertori, să le internăm familiile în Gulag, în fine, numai idei sângeroase şi duşmănoase.

Unul singur zice curajos: „Avem nevoie de modele de curaj şi îndemânare. Avem nevoie de eroi, care să îi însufleţească pe soldaţi să omoare invadatorul” etc etc.

Exact. Noi suntem cumva în situaţia în care erau sovieticii în 1942, la Stalingrad. Oamenii au luat-o razna, nu mai respectă nimic, avem nevoie de modele. Dar ce modele avem la dispoziţie?

Numai curve, retardaţi specialişti în mingi de fotbal, mafioţi, ţigani obraznici, politruci nesimţiţi sau proşti.

În film, Hruşciov îl transformă peste noapte pe Vasili Zaiţev în eroul apărării Stalingradului. În haosul războiului, ceea ce face el – omoară inamici – devine din ceea ce trebuie să fie normal un exemplu senzaţional.

Din păcate, filmul va rămâne film. Nu vom vedea niciodată la ştiri, nu vom citi niciodată în ziarele isterizate de titluri de coşmar relatări palpitante despre cum s-a dus Xulescu la slujbă, a muncit ce avea de muncit, apoi s-a întors acasă, s-a jucat cu copii, s-a uitat la un film seara şi apoi a mers la nani, că şi mâine are de lucru. Toate acestea, fără să treacă pe roşu, fără să se bată cu colegii, fără să dea manelele la maxim, fără grătar în parcare, fără nimic din ceea ce face deliciul imperiului mitocăniei pan-naţionale care m-a făcut să scriu acest articol.

Mda, tovarăşi… Zaiţev nu asculta manele la Stalingrad. Şi atunci, cum dracului să devină vedetă?